„Moldova Nouă și UCMR sunt în situația în care sunt, din cauza statului polițienesc!”

La cea mai recentă ședință de Consiliu Județean, aleșii au adus în atenția conducerii forului situația în care se află metalurgia din județ. În acest sens, consilierul Nicolae Ștefănescu i-a cerut președintelui de la Palatul Administrativ ca forul să ia o poziție politică pe care să o transmită Guvernului României.

Asta mai ales că, recent, au apărut probleme și la Combinatul de la Oțelu Roșu, pe lângă cele existente de multă vreme la celelalte uzine din Caraș-Severin.

„Trebuie să manifestăm înțelegere pentru dispariția locurilor de muncă. Poate implicarea noastră ar ajuta. La UCMR, TMK, Moldova Nouă situația este similară și extinsă la nivel de județ. Nu ne interesează aspectul economic care există la aceste societăți, pentru că ele sunt private, dar cel al județului, da. Cred că aparatul tehnic al Consiliului Județean ne-ar putea pregăti un material, prin care să luăm atitudine. De aceea, fac în plen o solicitare cu intenția să ne transmitem poziția către Guvern cu ceea ce a însemnat Reșița în istoria metalugiei și cu ceea ce este acum. Poate este posibilă o intervenție a statului, așa cum se face în SUA sau peste tot în lume”, a declarat consilierul județean Nicolae Ștefănescu. Acesta este de părere că transformarea datoriilor în acțiuni, cel puțin în cazul UCMR ar fi de bun augur pentru oameni.

Poziție politică, transmisă Guvernului

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde a fost de acord cu propunerea social-democratului, astfel că se va încerca transmiterea unei astfel de poziții la centru. Situația este complicată, în opinia liberalului, mai ales că firma de la Oțelu Roșu producea circa 100 de milioane de euro pe an, dar în ciuda acestui fapt, tendința la nivel mondial este de închidere a siderurgiei. În plus, Sorin Frunzăverde are o explicație politică față de ceea ce se întâmplă în județ.

„Moldova Nouă și UCMR sunt în situația în care sunt, din cauza statului polițienesc. Dacă la Moldova Nouă există o societate care dă de lucru la 1.000 de oameni și există perspectivă, pe Valea Bistrei nu există nimic. Este complicat! Studiem posibilitatea luării unei poziții pertinente și echilibrate”, a concluzionat liderul de la Palatul Administrativ.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/