O femeie a ajuns, joi după masa, la spital. A fost rănită într-un accident pe care singură la provocat, pe drumul județean 595A, lângă Deta.
Șoferița mergea din Deta spre Ghilad, când a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat. A fost singura victimă.
„O femeie în vârstă de 34 de ani a condus o autoutilitară dinspre orașul Deta înspre localitatea Ghilad, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 34 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa foto: arhiva