O femeie de 43 de ani din Lugoj a fost reținută de polițiști după ce a provocat un accident rutier și s-a dovedit că nu are permis de conducere.
Femeia a fost prinsă de polițiștii din Lugoj după ce a provocat un accident rutier miercuri, în 15 octombrie.
După ce au verificat-o, oamenii legii au descoperit că nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, testarea rapidă a arătat că femeia consumase substanțe interzise.
„Femeia a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au rezultat valori pozitive pentru o substanță psihoactivă, fapt pentru care aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Lugoj, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a consumului de substanțe interzise.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Femeia s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și a fost reținută pentru 24 de ore.