Șoferii băuți sau drogați, țintiți de polițiștii cărășeni

controale trafic alcool (1)
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Peste 500 de șoferi au fost testați aseară pentru a se vedea dacă au consumat alcool sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan. 

O acțiune-fulger a polițiștilor cărășeni, derulată ieri, între orele 18.00 și 02.00, s-a lăsat cu 91 de sancțiuni contravenționale și 4 dosare penale, dintre care două privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Au fost verificate peste 500 de autovehicule, fiind testați cu privire la consumul de alcool 467 de conducători auto și 50 cu privire la consumul de substanțe psihoactive. Ca măsură complementară au fost reținute 6 permise de conducere, 4 pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunilor desfășurate pe raza întregului județ au fost utilizate aparatele etilotest, etilometru și drugtest din dotare.

controale trafic alcool (2)

De asemenea, la acțiuni au participat și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, care au aplicat conducătorilor auto care și-au dat acordul chestionare specifice pentru realizarea unui studiu în privința consumului de substanțe psihoactive, oferind totodată recomandări preventive cu privire la riscurile consumului de substanțe.

Polițiștii cărășeni dau și câteva exemple cu privire la rezultatele acțiunilor din această săptămână pe linia consumului de droguri și alcool. Ieri, la ora 18.20, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe bulevardul Republicii, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, care a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând o valoare pozitivă pentru THC.

Ieri-dimineață, polițiștii rutieri de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, la Jupa, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Caransebeș, care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În data de 8 martie, la ora 16.49, polițiști de la Biroul Rutier Reșița au oprit pentru control, pe strada Căminelor din Reșița, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din județul Constanța. În cazul acestuia aparatul Drugtest a indicat rezultat pozitiv pentru cocaină.

promovare banner maxagro Muzeul TM

drugtest

Azi-noapte, la ora 00.10, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control pe strada Republicii din oraș un autoturism condus de un bărbat care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile persoanele au fost conduse la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.

Polițiștii detaliază și un alt caz depistat ieri. La ora 17.20, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au oprit pentru control pe DN 67D un autoturism condus de o tânără de 18 ani, din Băile Herculane, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe scaunul din dreapta față al autoturismului se afla un bărbat de 69 de ani, care i-ar fi încredințat tinerei autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Acțiunile polițiștilor continuă și în perioada următoare.

controale trafic alcool (3)

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/