Șoferi, răniți în Lugoj, după ce mașinile lor s-au lovit violent

accident lugoj
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

O șoferiță din Lugoj a pătruns pe contrasens și a izbit o altă mașină. Ambii conducători au fost răniți și duși la spital.

Potrivit polițiștilor, tânăra care a provocat accidentul a pierdut controlul mașinii într-o curbă.

„O femeie, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism pe strada Hezerișului din municipiul Lugoj, dinspre strada Crișan înspre DN 6, iar, la un moment dat, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv ambii șoferi”, a transmis IP Timiș.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Una dintre mașinile implicate în accidentul din Lugoj

Una dintre mașinile implicate în accidentul din Lugoj

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/