Un bărbat a murit, vineri, într-un accident rutier pe autostrada A1 între Timișoara și Lugoj. S-a răsturnat și a intrat în parapetul median.
„Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a condus un autotren pe Calea 2, km 0+500 m, sensul de deplasare Lugoj – A1, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnându-se, intrând în coliziune cu parapetul median. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului autotrenului, în vârstă de 63 de ani”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a afla cum s-a ajuns la accident.
Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, transmite de Paște un mesaj despre iubire, credință și speranță. Ierarhul îi îndeamnă pe credincioși să fie mai aproape unii de alții și să trăiască...
Alina Dragomir |
11 April 2026
Adriana Stoicescu: Ținta finală, numirea președintelui instanței supreme, subjugarea judecătorilor!
Alina Dragomir |
11 April 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

