Un tânăr de 23 de ani a fost arestat de Poliția Timiș pentru că a fugit de la locul unui accident pe care chiar el l-a provocat. O persoană a fost rănită.
Accidentul a avut loc, sâmbătă seara, în localitatea Giarmata. Șoferul vinovat a pătruns pe contrasens și a lovit două mașini. Polițiștii l-au prins a doua zi și au aflat că nu avea dreptul să conducă.
„Un conducător auto care se deplasa dinspre strada Romana înspre strada Nouă, la un moment dat ar fi intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu două autovehicule care circulau regulamentar pe ambele sensuri de mers. În urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv un tânăr în vârstă de 18 ani, conducător al autovehiculului care circula din sensul opus de mers. Conducătorul auto care ar fi pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, acesta fiind identificat și depistat la data de 19.01.2024. Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice”, aflăm de la IPJ Timiș.
Șoferul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.