Pentru al șaselea an consecutiv, Facultatea de Sociologie și Psihologie de la UVT organizează campania Socio Claus care promovează incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de persoanele cu dizabilități și familiile acestora.
Campania are loc între 18 și 21 decembrie, sub sloganul „Și tu poți fi Socio Claus”. În cadrul acesteia vor avea loc, sub denumirea generică de „Dialoguri despre (diz)Abilitate”, întâlniri interactive cu studenți și alumni ai Universității de Vest din Timișoara, persoane cu dizabilități, părinți ai unor copii cu dizabilități, dar și reprezentanți ai mediului organizațional.
Pe perioada desfășurării campaniei va fi organizat, în holul Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, un târg de Crăciun, unde vor fi comercializate ornamente și obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, confecționate de studenți, copii cu dizabilități, părinți și terapeuți, fondurile care se vor strânge fiind destinate acoperirii costurilor terapiilor copiilor cu dizabilități. Activitățile se adresează deopotrivă studenților, dar și publicului larg, accesul fiind liber.
„La UVT aplicăm metode avansate de accesibilizare, dar ne adresăm și prin campanii caritabile, pentru a crește calitatea vieții persoanelor cu dizabilități. Mai ales în perioada sărbătorilor tradiționale ale lunii decembrie, comunitatea noastră își reafirmă orientarea incluzivă, solidaritatea și susținerea celor care sunt într-un fel sau altul mai dezavantajați, care au nevoie de empatia noastră.”, a transmis Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Informații privind programul detaliat al campaniei pot fi accesate pe pagina Facultății de Sociologie și Psihologie.
Partenerii campaniei de anul acesta sunt: Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Incluziune pe Bune, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități „Podul Lung”, Fundația de Abilitare Speranța, Centrul pentru Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul de recuperare Marisa, Asociația Micile Comori, Școala Mamei Junior, Asociația Casa Faenza, Asociația Copii și Zâne, Asociația Aripi pentru Autism și Cabinetul de psihologie Adela Paliuc.