Societatea a pus bariere. Ambiția le-a dărâmat

Povestea lui Eduard Emanuel Dee, omul care a refuzat să fie definit de prejudecăți, discriminare și limitele impuse de ceilalți.

Un diagnostic primit la scurt timp după naștere – tetra pareză spastică – avea să-i marcheze drumul prin viață. Nu însă și destinul. Pentru Edy, diferența nu a devenit o condamnare, ci, mai degrabă, un motiv în plus pentru a demonstra că limitele nu sunt întotdeauna acolo unde le vede societatea.

Dacă treceți porțile Centrului de Echitație din Băile Herculane, îl puteți întâlni pe cel ce se prezintă simplu, Edy, într-unul dintre locurile în care se simte cel mai bine. Acolo, printre cai și oameni, se regăsește cel pentru care echitația, fotografia, scrisul și interacțiunea cu cei din jur înseamnă mai mult decât simple preocupări. Sunt forme prin care se exprimă, comunică și se descoperă permanent. Creează conținut cu fiecare postare pe Facebook, povestind despre bucuria vizitatorilor, copii și adulți, de a face plimbări călare în natură.

În această etapă a vieții sale a ales să trăiască liber, fără încorsetările unui job static, însă nu fără provocări. Dimpotrivă. Continuă să răspundă provocărilor care, de-a lungul timpului, i-au pus în valoare nu numai forța minții: intervenții și service în zona IT, ci și  latura artistică: sonorizări pentru evenimente, înregistrări foto-video, grafică, imprimerie artistică, creare de logouri și suveniruri personalizate.

Fiecare dintre aceste activități spune ceva despre el. Despre nevoia de a crea, de a învăța, de a fi util și de a rămâne conectat la oameni. Iar dintre toate experiențele sale, echitația pare să-i fi oferit una dintre cele mai importante lecții despre viață.

„Echitația m-a învățat răbdarea și comunicarea nonverbală. Un cal nu te ascultă dacă nu îi inspiri încredere, iar acest lucru este valabil și în relațiile dintre oameni.”

E tare greu să descrii, în câteva rânduri, pe cineva cu atât de multe preocupări, mereu dornic să învețe, deschis către nou și gata să accepte provocări care îl scot din zona de confort. Edy este unul dintre acei oameni pentru care curiozitatea nu are vârstă, iar dorința de a evolua nu se oprește în fața obstacolelor.

În spatele tuturor preocupărilor sale se află însă o construcție mult mai profundă: valori asumate, verticalitate, limpezime în gândire și, mai ales, o ambiție permanentă de a nu se lăsa definit de privirile celorlalți. A învățat să transforme ceea ce pentru alții ar fi putut deveni o barieră într-o motivație de a merge mai departe.

Taekwondo – sportul care modelează campioni

„Pe la 16 ani am început să practic acest sport sub îndrumarea antrenorului Cristinel Popa. In timp, sala a devenit mai mult decât un loc de antrenament. A devenit o școală a vieții. Cu prima centură, cea galbenă, am simțit că am făcut primul pas important în călătoria mea.

De acolo, examenele pentru centurile următoare au devenit o constantă în viața mea – o provocare, dar și o oportunitate de a demonstra că pot evolua. Astfel, am participat la campionate regionale, dar și naționale. Fiecare adversar, fiecare meci, fiecare zi de pregătire m-au făcut mai puternic- nu doar ca sportiv, ci și ca om.”

„Carte frumoasă cinste cui te-a scris”

Una dintre cele mai importante împliniri ale lui Eduard Dee este apariția, în 2025, la Editura StudIS din Iași, a volumului „Doza de Motivație”, lansat în orașul său natal, Călan. Cartea este împlinirea unui vis vechi, care a ars mocnit mai bine de 25 de ani, încă din perioada în care încerca nu doar poezie, ci și proză. A scris acum cu sufletul și, în același timp, cu măsura omului care nu simte nevoia să spună totul dintr-o dată. S-a lăsat „oferit” în doze mici, suficiente însă pentru ca cititorul să-i descopere trăirile, frământările, îndoielile și, mai ales, forța interioară.

«Doza de Motivație» ilustrează depășirea unei bariere mentale și fizice. Este momentul în care am ales să nu mă mai definesc prin limitările impuse de societate sau chiar de propria mea minte”, mărturisește autorul.

Edy povestește în carte despre o perioadă în care s-a simțit prins într-o capcană a neputinței, despre zilele în care s-a întrebat dacă poate face mai mult, dacă poate ieși din zona de confort și dacă poate demonstra că este mai mult decât o etichetă sau o condiție fizică.

„A fost punctul în care am realizat că limitele reale sunt doar cele pe care le acceptăm. Am simțit pentru prima dată că pot transforma provocările în oportunități, că pot inspira și că nu trebuie să mă definesc prin ceea ce nu pot face, ci prin ceea ce aleg să fac.”

Poate tocmai acesta este și firul roșu al poveștii sale: refuzul de a accepta că alții pot stabili cât de departe poate ajunge un om. Mesajul a devenit, în cele din urmă, și fundamentul cărții sale:

„Puterea de a merge mai departe este în tine. Nu trebuie decât să crezi în ea!”

Poate că, în definitiv, aceasta este și povestea lui Eduard Dee: despre încredere, răbdare și curajul de a merge mai departe atunci când lumea îți spune că ar trebui să te oprești.

O poveste despre un om care nu și-a dorit să fie privit prin prisma diagnosticului său, a problemei sale fizice ci prin ceea ce este, prin ceea ce creează și prin ceea ce alege să facă în fiecare zi. Pentru că societatea poate ridica bariere. Oamenii pot pune etichete. Prejudecățile pot închide uși. Dar uneori este nevoie de un singur lucru pentru a trece dincolo de ele: ambiția de a nu te lăsa îngenuncheat.

Sursa foto: arhiva personală Facebook

• Tweet
• Pin It