Sloganul electoral al bărbaților din Anina: „Nu ne votați”

Într-o lume în care femeile au aceleași drepturi ca bărbații, orice este posibil să se întâmple. În zilele noastre avem femei în parlament, femei-ministru, femei care conduc guverne, ba chiar și șefi de state cu fustiță și cordeluță pe cap. Unele partide chiar au prevăzut în statutele lor promovarea femeilor în funcții de conducere. Chiar dacă misoginismul încă se mai manifestă la bărbații frustrați, realitatea dovedește apetența noastră pentru sexul frumos, chit că pe seama femeilor, gen Raluca Turcan ori Veorica de Videle s-au spus atâtea bancuri și s-a făcut atâta mișto încât se pot edita tomuri de umor (in)voluntar.

Păi dacă este așa, de ce n-ar avea și Anina un primar de gen femeiesc, cum ar spune Goguță, nepotul lu’ Gogu, prietenul meu. Că la Craiova există o femeie primar, la Câmpulung Muscel, de asemenea. Cu ce ar fi mai prejos Lili Gherle, să dau un exemplu, decât Olguța Vasilescu și Elena Lasconi? Eu nu cred că Lili Gherle n-ar ști să bată un cui în perete sau să repare o bancă distrusă în parc, să arunce câteva lopeți de pietriș pe nu știu ce stradă desfundată, cu noroiul până la glezne. Nu de alta, dar mai mult de atâta nu s-a făcut în ultimii 10-12 ani în Anina. Că dacă bărbații ăștia care au condus orașul ar fi fost cu adevărat bărbați, gospodari și pricepuți în administrație, altfel ar arăta Anina astăzi. Dar așa, a ajuns o comună mai măricică, săracă, străbătută de un drum lung cât o zi de post, cu trei, patru SRL-uri pe stânga cum te duci spre Steier, tot atâtea chioșcuri pe dreapta. Noroc cu pensionarii de la mină, că altfel nu ar exista bani nici măcar pentru un suc.

Și atunci, de ce nu ar fi bună o schimbare în fruntea primăriei. Bărbații ne-au arătat ce pot și cât pot. Pentru comunitate. Poate că pentru ei s-o fi putut mai mult decât atât. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Are fi bine să-și recunoască limitele și să facă un pas înapoi. Știu că e este rușinos să vii în fața oamenilor, ca nea Spirache din „Titanic vals”, să le spui: „Nu mă votați. Nu numai că n-am fost în stare să scot căruța din noroiul ăsta, dar am scufundat-o și mai rău, prin nepriceperea și neputința de care am dat dovadă. De aceea vă rog să nu mă votați, că nu merit”. Da’ de unde atâta bărbăție în izmenele acestor bărbați-politicieni?

Măi, domnilor, care vreți cu adevărat binele Aninei, de ce nu vă duceți voi la Lili (pe care o cunoaște un județ întreg) să o rugați să candideze de primar. Să vă arate cum e să fii gospodar, cum trebuie să te implici în viața comunității și cum e să faci administrație? Lăsați orgoliile de-o parte și să nu vă fie rușine apelând la serviciile ei. La urma, urmei, s-o găsi și pentru voi ceva de lucru în Anina, n-o să muriți de foame…


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/