Administrația din Măureni ia măsuri pentru siguranța cetățenilor și extinde sistemul de monitorizare video la nivelul comunei.
Aproximativ 60 de camere de supraveghere video urmează să fie montate, în primele luni ale anului, în comuna Măureni. Dispozitivele vor fi montate la intrările și ieșirile din comună, în intersecții, în apropierea unităților de învățământ, dar și în zonele predispuse la depozitarea necontrolată a deșeurilor. Noile dispozitive vin în completarea celor deja existente pe raza comunei spune primarul Brian Filimon. Camerele vor înregistra 24 din 24 de ore. Investiția depășește puțin peste 600.000 de lei și este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Avem un câștigător în urma licitației pentru proiectul privind modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video în localitățile Măureni și Șoșdea. Am semnat și contractul cu acesta, nu-i mai rămâne decât să vină și să se apuce de treabă. Cel mai probabil, cred eu, acest lucru se va întâmpla în prima parte a anului. Vorbim de circa 60 de camere video și de amenajarea unei camere tehnice la care vor fi legate toate dispozitivele. Investiția o realizăm cu fonduri europene”, a explicat primarul comunei Măureni, Brian Filimon.
FOTO: ARHIVĂ