Zilele trecute am sărbătorit (și noi) un eveniment deosebit: 140 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Pentru a puncta momentul, liberalii, amestecați cu trădătorii din PDL, îmbrăcați la patru ace, s-au adunat și au umplut până la refuz sala Operei. N-au lipsit președintele Iohannis, care s-a declarat liberal, Crin Antonescu, aflat în postura de vorbitor pentru ultima oară, Mircea Ionescu-Quintus, decanul de vârstă al liberalilor, care a evocat momente de istorie a PNL-ului și a încheiat, așa cum știa, ca un fost epigramist, cu o constatare epigramatică, stârnind ovații entuziaste. Președintele Iohannis a fost mai lung decât se așteptau cei din sală și a vorbit vrute și nevrute. Atmosfera triumfalistă nu s-a potrivit deloc cu situația reală a partidului, găurit de corupție, cu numeroși membri de frunte aflați în arest sau puși sub învinuire de procurori. Asistând, la rece, am avut impresia unei sinucideri în direct. Vasile Blaga le dădea lecții de la tribună, desigur, fără nicio jenă sau rușine. În sală de aflau „liberalii″ pârâți, ca Raluca Turcan, fosta ministrăreasă de la Transporturi, pe care încă nu a întrebat-o nimeni nimic, fosta președintă a Camerei Deputaților și alți pedeliști mizerabili, care au făcut atâta rău poporului român, ascunși acum sub pulpana PNL-ului. Liberalii vor sărbători o săptămână cei 140 de ani de existență a lor, că altceva nu au de sărbătorit, preluarea guvernării fiind un vis prea îndepărtat, de neatins. Nu contează. Se vor tămâia unul pe celălalt și vor evoca ce au realizat marii lor înaintași, ale căror merite și le vor asuma. Ceea ce nu cred că e corect. Liberalii de azi nu mai sunt ce au fost, deși se consideră ca atare, încercând să ne convingă ce mari și tari sunt ei. Să-i lăsăm pe liberali să-și crească pedeliștii și să se bucure de această sărbătoare deosebită. Și să ne vedem de altele. Băsescu Traian a mai făcut rost de un dosar penal. Procurorii vor redeschide cazul casei din Mihăileanu, în care se vedea de pe Lună că avem de-a face cu încălcarea legii. Fals în acte, casa înapoi și pedeapsă cu închisoarea pentru Băsescu Traian. Din câte dosare sunt, vreo cinci, deocamdată, trebuie să iasă ceva și să-l lase să răspundă pentru atâtea cloșcării făcute de-a lungul a zece ani.