Sinucidere în direct

Miercuri seara, la o oră de vârf, românii au urmărit, perplecşi, aşa-zisa dezbatere, mult aşteptată, între candidaţii la preşedinţie, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, înaintea rundei decisive a alegerilor. N-a ştiut nimeni că Iohannis va participa, nici măcar staful domniei sale. A venit, ghinion!, pe şest, cu jumătate de oră înaintea întâlnirii planificate, băgându-i în ceaţă pe realizatori. Drept urmare, după vreo treizeci de minute de la începutul dialogului, cum insista moderatorul să-i spună, întreba, ca picat din cer: Da, spuneţi-mi şi mie care e formatul emisiunii, câte minute am, despre ce discutăm. Despre toate astea fusese informat, dar, probabil, uitase. De altfel, întreaga seară a părut abulic, în afara subiectelor, absent, învins parcă de o mare oboseală. M-am temut la un moment dat să nu adoarmă în direct. Iohannis nu numai că n-a răspuns la nicio întrebare, dar părea că nici nu pricepea enunţul. Una peste alta, Iohannis n-a ştiut nimic. Nici cât e pensia soacrei sale, nici cât e salariul mediu pe economie, nici cât înseamnă un punct de TVA, nici de unde va lua banii pentru acoperirea unor găuri în economie, nici câţi români sunt în Spania, nimic. Dar nimica-nimicuţa! La sfârşitul primei reprize, CSCI dădea un scor de 62 la sută la 38 la sută, în favoarea lui Victor Ponta. Cred că telespectatorii dădeau un alt rezultat: 97  la 3 la sută, în favoarea aceluiaşi Victor Ponta. Impresia generală e că Iohannis nu numai că venise complet nepregătit, dar nu ştia nici măcar prevederile constituţionale şi încurca permanent articolele, imunitatea preşedintelui cu cea a parlamentarilor etc. Iar despre ANI a spus că această instituţie este în incompatibilitate cu legile (!) şi nenumărate alte aberaţii. Critica modul cum fuseseră organizate alegerile în diasporă, dar habar n-avea câte secţii de votare există pe-acolo. În schimb Ponta, lejer şi spontan, a arătat că este mult mai pregătit pentru funcţia de preşedinte. În repriza a doua, Iohannis a fost mult mai jalnic. A recunoscut că n-a fost niciodată la Cernăuţi sau la Chişinău, dar el vrea să fie preşedintele tuturor românilor. În materie de politică economică şi externă a fost lemn. Era plictisit de moarte de orice întrebare care depăşea zece cuvinte şi impresia generală era că nu e în toate minţile. Nu numai că nu le înţelegea, dar le şi uita sensul, iar răspunsurile sale, puţine, erau pe lângă subiect. Ce a reuşit Iohannis? Ca jumătate din susţinătorii săi din Ardeal să-şi schimbe opţiunea.  Cum să fie altfel, când la fiecare întrebare a lui Ponta răspundea: Aştept să ne spuneţi dumneavoastră. Sau: Am vrut să ajung în guvernul USL pentru că guvernul mergea foarte prost şi am vrut să îndrept lucrurile.(!) Scor final în sondajul CSCI, 70 la 30 la sută. Adio şi n-am cuvinte! Dar Iohannis mai vrea să se facă de râs încă o dată, participând la o a doua dezbatere. Individul e sinucigaş, ce să mai vorbim!

Comments

  1. marius says:

    Din descrierea evenimentului inteleg ca nu e vb despre dezbaterea de miercuri, cum scrie in articol, ci desre emisiunea de marti seara de la Realitatea Tv. Lucrurile au mers diferit miercuri.

    Acum, o parere despre editorialele scrise de Cavadia. Draga redactie EDB, pls cautati un al editorialist. Textele lui Cavadia n-au niciun substrat, nimic pertinent. Sunt doar frustrarile unui personaj cu o poleiala jurnalistica, intr-un spatiu prea provincial ca sa conteze ca o autoritate in domeniu.

    Daca il mai si platiti, ati putea folosi banii aia pentru rezerve de filtre de cafea, un backup de mopuri in debaraua redactiei, un nou hard-extern etc. Orice, de fapt, e mai bine decat elucubratiile lui Cavadia. Sau ati putea sa-l bagati undeva in footer-ul sitului. Doar o idee 😉

  2. Gigel says:

    Chestia cu “n-a fost niciodată la Cernăuţi sau la Chişinău” este doar o reinterpretare modernă a tradiţionalului “n-a mâncat salam cu soia”.

    Şi da, Marius are perfectă dreptate, textele lui Cavadia put a bolsevism frustrat. Cea mai jegoasă rubrica a unui site care altfel ar merita o calificare mai bună.

  3. unu,altul says:

    eu zic sa te apuci de alta meserie, ca la asta esti praf, daca vrei sa faci reclama lui pota, du-te la sate din poarta in poarta, cu pixuri, ca poate doar asa mai castiga si candidatul tau mult iubit, niste voturi. AAA in legatura cu bannerul de pe site “Pota presedinte” , sunte-ti platiti, sau o faceti pe gratis????? :)))))))

  4. unu,altul says:

    jalnic te prezinti :)))

  5. unu,altul says:

    va platesc bine pesedistii pentru reclama pe care o faceti pe site cu banneru ala? ma gandesc ca stiti ca banii sunt tot din buzunarele noastre …. sau din cresterea economica oare??? oricum, este patetic

  6. xxx alegatorul- neinitiatul says:

    La o demnitate in stat,ori care ar fii ea,vii pregatit.DE aceealegea permite sa aiba consilieri, retineti, ….PLATITIdoream sa aud:idei solutii,pentru neam si tara.Patronii sa stea cu urechile ciulite,si ochii cat lubenita,truditorii sa aiba speranta zilei de maine si raspoimaine.Toti sa aiba ce alege.Nu culege mai tarziu…..

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/