Sindicaliştii, interzis să iasă în stradă!

O parte a sindicatelor din Caraş-Severin se află în această după-amiază în faţa Prefecturii, manifestând împotriva actualilor guvernanţi şi şefi ai administraţiei judeţene, vinovaţi în opinia protestatarilor de nivelul de trai scăzut, de lipsa locurilor de muncă şi de multe altele.

Liderii CNS Cartel Alfa, BNS şi FEN sunt în centrul Reşiţei alături de aproape o mie de oameni care scandează împotriva guvernului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde. Nu au fost menajaţi nici deputaţii şi senatorii de Caraş-Severin, răspunzători în ochii protestatarilor de situaţia în care au ajuns UCMR-ul, CSR-ul şi ceilalţi mari angajatori din judeţ. Potrivit celor din Piaţa 1 Decembrie 1918, nu toate sindicatele partipă la mişcarea de protest deoarece anumitor lideri sindicali li s-a sugerat pe un ton ameninţător că ar fi mai bine să stea acasă.
“Ce facem cu Reşiţa? Pentru noi în momentul de faţă cel mai important este UCMR-ul. De astăzi sunt foarte dezamăgit de acest om care a preluat frâiele UCMR-ului. Din acest moment, Dan Obădău nu mai există pentru mine”, a declarat Nicolae Drăgan, preşedintele BNS Caraş-Severin. Liderul sindical este supărat foc pe actualul director al UCMR, deoarece este convins că acesta a împiedicat ieşirea în stradă şi a altor sindicate. “Am fost la el, m-am întâlnit pentru a stabili o revendicare, şi anume, să monitorizăm toţi parlamentarii de Caraş-Severin, pentru ca aceştia să iasă în Parlament şi să întrebe dacă Reşiţa, ca uzină, mai este considerată societate de interes naţional din punct de vedere strategic pentru sistemul hidroenergic sau nu. Dar iată, anumite sindicate din UCM au fost oprite să iasă la această mişcare”, a mai spus Drăgan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/