Simonis îi întreabă pe timișeni: investește CJ Timiș în noul Semenic?

alfred simonis (psd), presedinte cj timis

CJ Timiș analizează posibila implicare în proiectul turistic major din zona Semenic, propus de autoritățile din Caraș-Severin. Alfred Simonis spune că decizia nu va fi luată „din birou”, ci după o dezbatere publică.

Autoritățile din Timiș ar putea deveni parteneri în proiectul amplu de dezvoltare turistică din zona montană Semenic, inițiat de vecinii din Caraș-Severin. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, susține că astfel de investiții ar trebui gândite la nivel regional, nu limitate de granițele administrative.

„Dezvoltarea nu ar trebui să se oprească la granița unui județ. Investițiile trebuie gândite la un alt nivel, iar consiliile județene și primăriile au obligația să colaboreze pentru proiecte mari pentru că doar așa se poate schimba cu adevărat o regiune. În Austria, Germania sau Franța, astfel de parteneriate între autoritățile locale sunt normale. Noi încă le tratăm cu suspiciune. Și asta, poate, și pentru că, de fiecare dată, proiectele au rămas doar la nivel de dorință sau cel mult pe câteva hârtii.”, a declarat Alfred Simonis.

Proiectul de dezvoltare a Semenicului include trei noi pârtii de schi, cu o lungime totală de aproximativ 15 kilometri, instalații de zăpadă artificială și o telegondolă. Pentru sezonul cald sunt prevăzute un parc de aventură, o tiroliană și alte facilități de agrement. „Noul Semenic ar putea avea de toate, turism montan, infrastructură pentru schi, aventură, divertisment și experiențe gastronomice.”, a explicat Simonis.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Totuși, șeful CJ Timiș spune că implicarea financiară a județului nu este o decizie simplă.

„Nu este o decizie pe care să o luăm într-un birou. Ne-am propus să organizăm o dezbatere în care să discutăm deschis și să aflăm clar: vor sau nu oamenii din Timiș ca județul, Consiliul Județean, să investească, să devină partener într-o dezvoltare regională? (…) Vrem să aflăm, prin organizarea dezbaterii, modul în care alegem să investim banii județului Timiș, dacă ar trebui sau nu să ne alăturăm vecinilor noștri și să dezvoltăm regiunea în beneficiul tuturor., a precizat el.

CITEȘTE ȘI: Mega proiectul noului Semenic a început astăzi!

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/