Simonis: Fritz a fost huiduit în câteva rânduri. Nica nu iese, că dacă ar ieși, ar păți mai rău

fritz nica

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, consideră că atât Dominic Fritz, primarul Timișoarei, cât și Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, nu sunt prea îndrăgiți de oameni. Mai mult, Simonis susține că dacă Nica ar ieși mai mult, ar fi mai huiduit decât Fritz.

Președintele PSD Timiș crede că în cazul în care Alin Nica ar ieși mai mult printre oameni, ar avea cel puțin soarta lui Dominic Fritz, care a fost huiduit recent. „Există în Municipiul Timișoara un grad de nemulțumire mare. Ați văzut că Dominic Fritz a fost huiduit în câteva rânduri. Domnul Nica nu iese, că dacă ar ieși, ar păți mai rău ca Fritz”, a precizat Alfred Simonis.

Deputatul de Timiș recunoaște că din această situație are de câștigat PSD-ul, dar crede că partidul are sarcina de a atrage cât mai mult electorat prin forțe proprii.

Ține de noi să le explicăm oamenilor faptul că greșelile făcute de Ion Iliescu în anii ’90 sau de alte guverne social-democrate față de Timișoara de după ’90 încoace…, ține de noi să-i facem să se întrebe retoric dacă trebuie să răspund eu pentru ce a făcut Iliescu în ’90, dacă trebuie să răspund eu pentru ce a făcut un premier PSD și cum a greșit față de Timișoara. Ori de câte ori Timișoara a avut nevoie de sprijin din partea Capitalei, nu am avut acest sprijin, deși suntem al doilea județ ca și contribuție de 30 de ani încoace. Ori, în condițiile astea, există motive pentru ca timișorenii să fie supărați pe toate partidele de aici. Dar oare trebuie să plătesc eu pentru ce a făcut un premier sau un președinte în anii ’90? Este o întrebare la care va trebui să răspundem noi și să-i convingem pe oameni că putem fi alternativa, având în vedere faptul că de 32 de ani în Timișoara au fost exclusiv primari de dreapta, iar orașul, din păcate, față de anii ’90, când era poate cel mai dezvoltat, cel mai renăscut, orașul Revoluției, orașul în care se întâmplau lucruri, eram la granița de vest a României și evident aveam avantaje din punctul ăsta de vedere, astăzi nu mai putem să ne bucurăm de aceeași imagine”, a explicat Alfred Simonis.

În aceste condiții, liderul PSD Timiș consideră că a sosit vremea ca timișorenii și timișenii „să ofere o șansă și acestei generații a PSD”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/