Președintele PSD Timiș spune că primarul Timișoarei i-a propus, după alegerile din 2024, un troc politic pentru împărțirea funcțiilor de conducere în primărie și la CJT.
„Foarte puțini știu că Dominic Fritz mi-a făcut o ofertă după alegeri, să votez doi viceprimari USR la municipiu și să-mi voteze doi vicepreședinți PSD la județ. Și am spus nu. Eu nu vreau să mă izolez, cum e el astăzi. El gâfâie la fiecare vot în consiliul local, dacă îi dăm noi sau dacă îi dă AUR sau dacă îi dă PNL un vot. Eu nu vreau așa ceva.”, a declarat Alfred Simonis, invitat la Ecopolitica.
La CJ Timiș, PSD are majoritate alături de PNL. Simonis spune că relația cu liberalii este una bună, „pe picior de egalitate”.
„Nu încerc să umilesc pe nimeni, încerc să fiu un președinte echilibrat în relație cu toate formațiunile politice, cu atât mai mult cu aliații mei din consiliul județean. Avem majoritate împreună. Vreau ca în primul rând să respect înțelegerile făcute, pentru că așa e corect, apoi să avem un mandat liniștit. Noi avem 99% din proiectele de hotărâre luate cu unanimitate. Iar asta ține de echilibrul de care vă spuneam”., a mai spus Simonis.
În CL Timișoara, configurația politică face ca USR să fie la un singur vot distanță de majoritate. Alianța formată din USR, Forța Dreptei, PMP și UDMR are 13 consilieri, în timp ce majoritatea necesară este de 14 voturi. PNL și PSD dețin împreună 11 mandate, iar AUR are 3. În aceste condiții, administrația Fritz este nevoită să negocieze punctual fiecare proiect important.
La nivel județean, PSD și PNL au parafat, în septembrie 2024, un protocol de colaborare, în urma căruia liberalii au obținut o funcție de vicepreședinte al CJ Timiș, ocupată de Alin Popoviciu.
Imediat după alegeri, Alfred Simonis declara că nu își dorește o majoritate politică împotriva primarului Timișoarei. „PSD nu va participa la niciun fel de alianță împotriva USR, ADU și a lui Dominic Fritz pentru a face o majoritate și pentru a avea eventual doi viceprimari, unul de la PSD și unul de la PNL sau orice altă formulă.”, spunea Simonis în iulie 2024.