Simona Neumann, fost director al Asociației TM2023: Timișorenii au așteptat cu mândrie acest moment pe care îl merită din plin

Simona Neumann, care a condus Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în perioada în care capitala Banatului a câștigat acest titlu, susține că cetățenii nu-și imaginau acum câțiva ani că orașul ar putea câștiga un astfel de titlu important. „Timișorenii au așteptat cu mândrie acest moment pe care îl merită din plin”, a precizat Neumann.

Simona Neumann, care a condus Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în perioada în care orașul a câștigat acest titlu, a transmis un mesaj cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului.

Astăzi e ziua cea mare pe care eu, personal, o aștept de 10 ani, din 2013, când am preluat conducerea Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și pe care am condus-o timp de 9 ani, până în 2022. Atunci, în prima mea zi de lucru, am găsit o structură asociativă cu oameni entuziaști și dornici să readucă Timișoara pe harta culturală a României și a Europei, dar nu exista finanțare, echipă și nici măcar un sediu. Nu exista încredere la nivelul populației că Timișoara ar putea să câștige prestigiosul titlu european. Cu toate acestea, am văzut cu ochii minții ziua Deschiderii oficiale, care, iată, s-a împlinit cu 10 ani mai târziu. Ideea a aparținut unor oameni vizionari, intelectuali și reprezentanți ai administrației locale, care în anul 2010 s-au deplasat la Bruxelles să se intereseze cum putea orașul nostru să candideze pentru acest titlu, inspirați fiind de Sibiu 2007. De acolo a început călătoria, care, mai apoi, s-a dezvoltat de-a lungul anilor pentru a se ajunge la sărbătoarea de astăzi, trecând prin candidatura oficială în fața juriului european și câștigând titlul împreună cu echipa asociației, în 16 septembrie 2016. Atunci, Timișoara câștiga în fața altor 13 orașe candidate, după două runde de concurs (în anii 2015 și 2016)”, a afirmat Simona Neumann.

Fostul director al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii a mai precizat că acest titlu are o importanță foarte mare în ceea ce privește dezvoltarea orașului.

Capitala Europeană a Culturii reprezintă în primul rând un proces de dezvoltare a orașului pe termen lung, având în centru cultura și comunitatea. Ce va rămâne după acest an? Cu siguranță, prin natura titlului, un oraș mai vizibil în plan național și internațional, o comunitate locală mai atrasă spre cultură, programe mai diversificate, noi parteneri europeni, un plus la economiile locală și regională și alte nenumărate oportunități de finanțare europeană. Timișorenii au așteptat cu mândrie acest moment pe care îl merită din plin. Am văzut entuziasmul lor de-a lungul anilor, implicarea lor atunci când a fost greu, când finanțarea era, uneori, sacadată și incertă. Mândria lor este astăzi mulțumirea mea și recunoștința că am făcut parte din schimbarea orașului în bine”, a declarat Simona Neumann.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/