Primăria Municipiului Lugoj, prin Casa de Cultură, organizează în luna denumită popular Florar evenimentul „Simfonia Florilor”. Acesta va avea loc în Piața I. C. Drăgan, în zilele de 19, 20 și 21 mai.
Organizatorii invită locuitorii municipiului și nu numai să se bucure împreună de o adevărată sărbătoare a florilor și a artelor, care debutează vineri, 19 mai, la ora 17.00 cu parada de deschidere a festivalului pe traseul: Teatrul Municipal Lugoj – Piața I. C. Drăgan (Fanfara Municipiului Lugoj, Trupa teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” Lugoj și Centrul de Tineret Lugoj). Programul mai include la 17.30 – Piesă de teatru pentru copii: „Frumoasa din pădurea adormită” – Asociația CREAS București, 18.30 – Spectacol muzical susținut de elevii Școlii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj , 20.30 – Dans de societate – Clubul Sportiv „Dance Mania.RO” Lugoj. Seara se va încheia, de la ora 21, cu un concert de pian susținut de Patricia Roșca.
Tot vineri se vor desfășura și o serie de ateliere inedite și instructive: Arta lânii – Magie florală (designer Rosana Căpraru) – Asociația FOA Lugoj; ateliere creative pentru copii – Clubul Copiilor Lugoj, ateliere creativ-educaționale pentru tineri și copii – Centrul de Tineret Lugoj – FITT, „Magia mâinilor” – Atelier și expoziție de produse handmade, prezentare de flori și plante de munte – D.A.S.C. Lugoj
Zona expozițională de vineri va cuprinde expoziția de pictură Roxana Sevastru (Asociația FOA Lugoj), atelierul de pictură – Alexandru Dandu (artist al Centrului de Tineret Lugoj – FITT) și xpoziția de pictură “Grădina cu vise colorate”, realizată de școli și grădinițe din Municipiul Lugoj.
Sâmbătă, 20 mai, organizatorii vă propun următoarele spectacole: 11.00 – Piesa de teatru pentru copii „Greierele și Furnica” – Teatrul DA Reșița, 12.10 – 13.10, spectacol Clubul Copiilor Lugoj, 17.00 – 18.00, concert al trupei Springtime Band 2.1, 18.00 – 19.00, concert cu arii din opereta ,,Ana Lugojana”, la sala Teatrului Municipal , „Traian Grozăvescu”, 19.00 – spectacol coregrafic susținut de Infinity Arts Lugoj, 19.30 – concert Jarvis Musical Voices și 20.30 – concert Mira.
La acestea se adaugă o mare varietate de ateliere: Fashion Design floral (designer Rosana Căpraru) – Asociația FOA Lugoj, ateliere creative pentru copii – Clubul Copiilor, ateliere creativ-educaționale pentru tineri și copii – Centrul de Tineret Lugoj – FITT, ”Arta lânii” – Magie florală (designer Rosana Căpraru) – Asociația FOA Lugoj, ateliere gastronomice – Bucătăria lui Paul, ”Magia mâinilor” – Atelier și expoziție produse handmade, expoziție și vânzare tablouri cu mușchi, pictură pe față, ateliere de pictură, flori din materiale reciclate realizate de elevi din clasele I a Școlii Gimnaziale de Muzică ”Filaret Barbu”, Complex servicii program persoane vârstnice – D.A.S.C. Lugoj. Zona expozițională de sâmbătă va cuprinde expoziția de pictură – Roxana Sevastru (Asociația FOA), colțul de caricatură (expoziție și caricaturi la minut) cu artistul Cristi Vecerdea CRIV (10:00-14:00), atelierul de pictură – Alexandru Dandu și expoziția “Grădina cu vise colorate” a școlilor și grădinițelor lugojene.
Duminică, 21 mai: 16.00 – 18.00, DJ – Warm-Up; 18.00 – 18.45 – Spectacol de magie cu magicianul Cătălin Pintea; 18.45 – Lansare de baloane cu heliu, cu hârtie plantabilă impregnată cu semințe de flori, 19.10 – 20.00 concert al Corului ,,Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, la Catedrala Greco-Catolică (dirijor Alexandru Șuca, soliști Ioana Mia Iuga, Ioan Toma și Andrei Sărăcuți), 20.00 – 21.00 – Concert Alina Mihocaș Band, 21.00 – 21.45 Concert Ad Libitum Voices. La 21.45 va avea loc spectacolul de încheiere – Jonglerii cu foc – Amor Flammis.
Zona de ateliere vă propune duminică Arta lânii – Magie florală (designer Rosana Căpraru) – Asociația FOA Lugoj, ateliere creative pentru copii – Clubul Copiilor, ateliere creativ-educaționale pentru tineri și copii – Centrul de Tineret Lugoj – FITT, ateliere gastronomice – Bucătăria lui Paul, Magia mâinilor – Expoziție de vânzare cu produse pe bază de trandafiri de Curtea, lavandă de Margina, mentă și preparate din mentă, plante la ghiveci, expoziție și vânzare tablouri cu mușchi – D.A.S.C. Lugoj și atelierul cu carte – Workshop: hârtie realizată manual cu petale de flori și tipar manual letterpress. Zona expozițională de duminică vă invită la reîntâlnirea cu artiștii Roxana Sevastru și Alexandru Dandu, precum și Colțul de caricatură (expoziție și caricaturi la minut) – CRIV (10:00-14:00) și „Grădina cu vise colorate” – expoziția școlilor și grădinițelor din Lugoj.
Programele enunțate în cadrul evenimentului sunt completate prin activități comerciale: gastronomice (produse de tip street-food, comercializate din food-truck&cargo-bike), producători locali/regionali floricoli, meșteri olari, precum și artizani și meșteșugari locali. Intrarea la evenimentele din cadrul festivalului „Simfonia Florilor” desfășurate în Teatrul Municipal și Catedrala Greco-Catolică, este liberă în limita locurilor disponibile, iar organizatorii își rezervă dreptul de aduce modificări programului, în cazul unor evenimente neprevăzute.