Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Caraș-Severin și-a anunțat revenirea în cea mai importantă funcție din județ cu ocazia depunerii dosarului de candidat la Biroul Electoral Județean!
Silviu Hurduzeu a ales duminica Floriilor pentru a se înscrie oficial în competiția electorală din 9 iunie. Însoțit de mulți dintre liderii PSD Caraș-Severin, de primari și parlamentari ai partidului, Hurduzeu și-a făcut apariția la BEJ convins că va câștiga, că îi va încheia cariera politică liberalului Romeo Dunca.
„Dumnezeu ne-a binecuvântat să ne naştem şi să trăim în Banatul Montan. Depinde însă şi de noi ca acest colţ de ţară – cel mai frumos din România – să prospere.
Privesc înainte cu mult optimism că, împreună, putem schimba în bine soarta judeţului nostru. Eu cred în Caraş – Severin şi vă îndemn pe toţi să ne unim forţele pentru viitorul nostru, al copiilor noştri şi al copiilor lor. Dând dovadă de iubire pentru aproapele nostru, alegând oamenii potriviţi pentru locul potrivit, putem realiza orice obiectiv.
Eu am încredere că vremea discordiei şi a scandalului continuu se va încheia pe 9 iunie şi că, după acest moment, vom putea construi pe baze sănătoase.
Prin acest demers al meu, înţeleg importanţa unei campanii curate şi bazate pe un mesaj pozitiv. Pentru mine, nu contează doar să câştig această competiţie electorală, ci şi cum reuşesc acest lucru. Asta pentru că vreau să obţin voturi bazate pe încredere şi speranţă, ingrediente necesare pentru orice schimbare fundamentală în bine. Vremea războaielor şi a divizării noastre trebuie să se încheie.”, le-a transmis Silviu Hurduzeu cărășenilor.
Totodată, PSD a depus şi lista de consilieri judeţeni. Social-democrații mizează deopotrivă pe continuitate şi experienţă, dar şi pe reprezentarea cât mai diversă a localităţilor din județ în principalul for decizional. „Sunt oameni serioşi şi cu ştiinţă de carte, oameni care cunosc administraţie şi nu trebuie să se califice la locul de muncă. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a mai spus Hurduzeu.