Deputatul PSD e convins că ai noștri au luptat și s-au dăruit făcând tot ce le-a stat în putință.
A urmărit meciul cu Olanda la Slatina Timiș, alături de localnicii care au sărbătorit zilele comunei. Hurduzeu a răspuns astfel invitației primarului Gheorghe Roma de a fi alături de națională împreună cu locuitorii comunei. „Simplul fapt că putem privi cu optimism înainte este o dovadă a progresului făcut de această generaţie. Bucuria adusă unei ţări întregi de echipa naţională la campionatul european nu are cum să fie ştearsă”, a scris Hurduzeu după meciul pierdut de ai noștri în fața Olandei.
În opinia sa, avem cu toții motive să fim bucuroși pentru ce a realizat echipa şi să privim înainte cu optimism pentru că această generație poate creşte. De altfel, Hurduzeu a urmărit pe viu meciul naționale cu Slovacia, atunci când ai noștri au reușit calificarea în optimi. Reamintim că România a câștigat grupa de la Euro 2024 și s-a calificat mai departe pentru a doua oară în istoria participărilor la turneul final. Această performanță a mai fost reușită doar de generația de aur.