Silviu Hurduzeu nu plătește fasolea de 1 Decembrie

Banii pe care îi are președintele Silviu Hurduzeu în mână prin prisma poziției pe care o ocupă în Consiliul Județean Caraș-Severin nu se vor duce, de Ziua Națională, spre tradiționala fasole cu ciolan.

În anul Centenarului, banii Consiliului Județean Caraș-Severin nu se vor duce spre mâncare de Ziua Națională. A spus-o ferm Silviu Hurduzeu în ședința ordinară a forului, desfășurată miercuri. În schimb, 5.400 de lei din partea Palatului Administrativ sunt direcționați spre partea militar-artistică a evenimentului.

„5.400 de lei vor fi alocați pentru buna desfășurare a ceremonialului de 1 Decembrie. Consiliul Județean asigură plata fanfarei de la Caransebeș pentru Centenar și, de asemenea, plata transportului celor două plutoane de soldați care vor defila. Fasole, nu. E suficient. În organizarea zilei de 1 Decembrie sunt mai multe instituții, noi contribuim cu această sumă de bani”, a explicat Silviu Hurduzeu.

Fasolea nu va lipsi însă de la evenimentul desfășurat în Centrul Civic al Reșiței, acolo unde se anunță unul dintre cele mai ample manifestări din județ, cu cea mai mare concentrare de forțe. Printre instituțiile care vor pregăti mâncarea tradițională se numără Direcția de Sănătate Publică a județului. Colectivul DSP Caraș-Severin va oferi în nume personal 180 de porții, care vor fi distribuite începând cu ora 14.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/