Siegfried Mureșan: „Nu poți merge cu Ștefan cel Mare de mână la o negociere în Parlamentul European”

siegfried muresan

Partidele extremiste nu au nicio influență în Parlamentul European, spune europarlamentarul Siegried Mureșan.

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan dă 0 șanse pentru SOS și AUR la Bruxelles din cauza modului în care s-au prezentat în campanie: „Sunt absolut convins că atât partidul doamnei Șoșoacă, cât și celălalt partid anti-european din România nu vor avea influență în Parlamentul European. Nu vor reuși să obțină nimic pentru România în Parlamentul European, deoarece au o atitudine nepotrivită, care îi va izola aici. Nu au arătat nici pe durata campaniei electorale disponibilitate de a învăța, de a progresa, de a se integra. Nu au avut niciun program, nu au avut idei, nu au avut soluții, au venit doar cu imagini din cărțile de istorie pe afișele electorale. Pentru a avea succes pentru România în Parlamentul European, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sunt eroii noștri, îi cinstim, însă nu poți merge cu Ștefan cel Mare de mână la o negociere în Parlamentul European, nu te ajută”.

Siegfried Mureșan spune că, deși au intrat în Parlamentul European, partidele lui George Simion și Diana Șoșoacă nu vor face mare lucru. Tot parcursul lor politic va fi să urle de pe margine, dar nu vor avea un cuvânt de spus în influențarea legislației europene. Mai mult, europarlamentarul PNL consideră că arta negocierii, gândirea critică și pregătirea temeinică sunt armele cu care un reprezentant al unei țări trebuie să se lupte în PE, nu scandalul.

„Trebuie să mergi bine pregătit, credibil, bine echipat, vorbind limbi străine, cunoscând situația din țara ta, dar cunoscând situațiile în celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru a ști ce concesii trebuie să faci unui coleg din alt stat pentru a obține ceea ce e important pentru țara ta și trebuie să mergi pregătit să găsești soluții europene. Atitudinea europarlamentarilor AUR și a Șoșoceilor e de a merge în Parlamentul European, de a încerca să slăbească Uniunea Europeană și de a propune soluții care să fie rele pentru toate celelalte state. Această atitudine se va bucura imediat de respingerea peste 650 din cei 700 euro parlamentari. Colegii vor spune nu, mulțumesc. Deci ei sunt în grupuri mici sau sunt chiar neafiliat, fiindcă niciun grup nu-i dorește”, a declarat Siegfried Mureșan pentru G4Media.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/