Şi totuşi, Ţurcaş vorbeşte! Pardon, scrie!

Deranjat de un articol publicat în Express de Banat, un consilier local reşiţean se dă în spectacol şi ameninţă ziariştii cu sala de judecată.

Ne-am trezit zilele trecute în redacţie cu Florin Viorel Ţurcaş, consilier local la Reşiţa din partea Partidului Poporului, supărat foc şi ameninţându-ne că ne dă în judecată. Alesul local ne-a adus un aşa-zis ,,drept la replică”, asta după ce i-a închis în nas telefonul unui redactor Express de Banat care îi solicitase câteva detalii despre informaţiile publice din declaraţia sa de avere postată pe site-ul Primăriei Reşiţa, aşa cum impune legea.

Reacţia virulentă a alesului local vine după ce redactorii Express de Banat au aruncat un ochi pe documentele publice în care sunt evidenţiate situaţiile economice ale celor care reprezintă interesele reşiţenilor în Consiliul Local. Declaraţia de a avere a consilierului Ţurcaş a atras imediat atenţia, deoarece din documentul respectiv reiese că nu e salariat niciunde, că nu are afaceri, ci că trăieşte din indemnizaţia de ales local, care se ridică la 381 lei pe lună, şi din câştigurile la loterie. Au mai ieşit în evidenţă doar datoriile pe care acesta le are la bănci. Cum majoritatea aleşilor din România au afaceri sau sunt salariaţi pe bani mulţi la diferite societăţi sau firme, am încercat să aflăm de la consilierul Ţurcaş de ce iese din acest tipar. ,,Nu am ce să vorbesc. Faceţi-vă voi treaba cu alţii, nu cu mine!”, a răspuns acesta iritat peste măsură, după care a închis telefonul. Ce vrea acum consilierul Florin Viorel Ţurcaş?! Să ne cerem scuze în prima şedinţă a Consiliului Local şi în paginile ziarului electronic, dar să şi retractăm informaţiile publice preluate din declaraţia sa de avere.

Înainte de asta, ne-a ,,pus la punct”, arătându-ne că nu sunt în măsură ziariştii să-i pună întrebări dumnealui. ,,În primul rând, numita Vesna Simici (n.r. – redactor Express de Banat) nu este în măsură să judece activitatea mea în calitate de consilier local”, susţine Ţurcaş în documentul lăsat la redacţie. Apoi se plânge că nu i-am solicitat niciodată vreun interviu pe tema proiectelor la care a luat parte cu colegii de plen. Îi promitem consilierului Florin Viorel Ţurcaş că de acum încolo vom fi mult mai atenţi faţă de iniţiativele sale care au drept scop binele Reşiţei şi al reşiţenilor. Important e să avem la ce să fim atenţi!

Spre finalul aşa-zisului ,,drept la replică”, alesul reşiţenilor devine obraznic şi chiar ameninţător: ,,Ar fi bine să vă controlaţi limbajul, să fiţi concisă şi concludentă şi să nu mai bateţi câmpii cu tot felul de acuzaţii sugerate atât de ,,subtil” cum văd că vă pricepeţi foarte bine. (…) Vă rog să revizuiţi articolul din 3 martie 2014 şi să scrieţi doar realitatea şi nicidecum aberaţiile fabricate de dumneavoastră, şi, probabil, de cei care vă plătesc destul de bine şi v-au furnizat aceste aiureli”. ,,Aberaţiile” despre care vorbeşte Florin Viorel Ţurcaş au fost debitate chiar de domnia sa şi scrise cu propria mână în declaraţia de avere. Vom reveni cu un interviu, pe care sperăm să ni-l acorde consilierul local Florin Viorel Ţurcaş, imediat după primul proiect de hotărâre iniţiat de acesta în Consiliul Local.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/