Încă nu ai plecat în concediu, dar îți dorești să petreci un weekend memorabil cu cei dragi ție? La Iulius Town ai parte de experiențe estivale, chiar în inima Timișoarei: trei seri de film, în aer liber, sub cerul înstelat și „excursii spațiale” în cadrul Planetariului. Atelierul creativ al Biancăi Potyesz îi așteaptă și în acest weekend pe cei mici, Teatrul de Păpuși revine cu o nouă poveste fermecată, iar caruselul și trambulina din Iulius Town sunt gata pentru sesiuni de joacă.
Trei filme, trei povești pline de aventură și comedie, trei seri de neuitat se anunță în Iulius Gardens. Flight Cinema In My Town îi invită pe timișoreni să se delecteze cu trei pelicule cinematografice, unde aventura atinge cote maxime. Vineri, 29 iulie, poți merge, alături de cățelușa Bella, într-o călătorie specială în care își caută stăpânul, în pelicula A Dog’s Way Home. În a doua zi de Flight Cinema joci Leapșa în filmul „Tag: Dă-o mai departe”, în care cinci prieteni competitivi nu țin cont de nicio regulă. Iar duminică, 31 iulie, spunem împreună cu Billy Batson „Shazam!” și ne teleportăm în filmul cu același nume. Toate filmele încep de la ora 20.00, însă te așteptăm de la 19.00 pentru un Sunset Warm-up în aer liber, iar de la 21.30, ne împărtășim părerile despre film la after party. Accesul este gratuit, iar înscrierile se fac online pe site-ul dedicat evenimentului.
Dacă încă nu i-ați dus pe cei mici în vacanță, vă așteptăm la Iulius Town, unde activitățile dedicate lor au loc în fiecare weekend. Sâmbătă, 30 iulie, Bianca Potyesz îi așteaptă pe copii la atelierul de creație, la etajul Iulius Mall, în zona Expo, iar tema este Floarea Soarelui.
Distracția continuă și duminică, 31 iulie, la Teatrul de Păpuși, care are loc tot la etaj, în zona Expo. Muppetsurile vor spune povestea Magazinul Fermecat, de la ora 11.00.
Tot duminică, de la ora 20.00, Family Plaza va găzdui Parada de încheiere a International Student’s Week in Timișoara (ISWinT), eveniment ajuns la cea de-a 28-a ediție. În cadrul festivalului va avea loc și un concert BlackBird Band, unde toți doritorii pot participa.
Nu uita, acesta este și ultimul weekend în care poți să descoperi promoțiile din campania Summer Sale! Dacă faci cumpărături de minimum 300 de lei, primești pe loc un premiu, dacă ești unul dintre primii 75 clienți al zilei și ești înscris automat în marea tombolă, unde poți câștiga un voucher de vacanță în valoare de 2.500 de euro. Mai multe detalii despre campanie poți afla pe site-ul Iulius Town!
Zona Iulius Expo găzduiește în acest weekend și Târgul de Artă și Antichități, unde pasionații vor descoperi fragmente din trecut și piese de colecție.