SF de 3,8 milioane de euro pentru proiectul „Cu bicicleta prin vest”

pista de biciclete timis si caras severin

A fost scos la licitație studiul de fezabilitate pentru proiectul „Cu bicicleta prin vest”, care face parte dintr-o rețea națională de 3.000 de kilometri.

Consiliul Județean Timiș, care este liderul de proiect pentru regiunea de vest a țării, pune la bătaie aproape 18,8 milioane de lei.

Traseul cicloturistic are o lungime estimată de 1.856 de kilometri și parcurge teritoriile județelor Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad. Cele patru județe se află într-un parteneriat pentru a îndeplini acest obiectiv.

„Proiectul își propune să extindă și să îmbunătățească infrastructura dedicată transportului nepoluant din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara, prin promovarea dezvoltării durabile, proiect menit să limiteze efectele dăunătoare ale transporturilor și a riscului pentru sănătate, îmbunătățirea modului de gestionare a resurselor naturale, diminuarea excluderii sociale în Europa, cât și pe plan mondial”, aflăm din caietul de sarcini.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În Timiș, pista va tranzita și lega Timișoara și alte 15 localități.  Aceasta va ajunge până la Otelec, în apropiere de granița cu Serbia. Rețeaua de ciclism va trece și prin Caraș-Severin prin 11 orașe și comune.

Traseul a fost gândit în așa fel încât cei care îl urmează să poată ajunge la 21 de obiective turistice din cele 4 județe, cum ar fi Castelul Huniade din Timișoara, Biserica din lemn din Căpăt (Timiș), Castrul Roman din Caransebeș sau Cetatea Medievală de la Mehadia (Caraș-Severin). Sunt incluse și Parcul Național Semenic sau Cheile Nerei.

Firmele interesate se pot înscrie la licitație până în 16 februarie. Odată atribuit contractul, SF-ul trebuie întocmit în 14 luni.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/