SF aprobat, centura Timișoara Vest poate fi licitată

centura timisoara vest

Consiliul tehnico-economic al CNAIR a aprobat SF-ul pentru construirea centurii Timișoara Vest. Acum se pregătește licitația.

Varianta de ocolire va avea aproximativ 14 kilometri și va fi construită la profil de drum național cu două benzi pe sens.

„Valoarea estimată pentru construcția acestei variante ocolitoare (finanțată prin fonduri europene nerambursabile) este de 2,28 miliarde de lei (cu TVA). După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor”, a mai precizat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

În această toamnă, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea că până la final de an va fi organizată licitația pentru centura Timișoarei pe partea de vest.

„În decembrie, o investiție la care țin foarte mult, va fi lansată licitația pentru Centura Timișoara Vest la 4 benzi. S-a terminat studiul de fezabilitate, suntem în această lună în acele proceduri care țin de indicatorii tehnico-economici, chestiuni de birocrație. În decembrie vom lansa licitația pentru Centura Vest”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

La începutul lunii octombrie, CNAIR a solicitat emiterea avizului de mediu pentru începerea construirii variantei de ocolire pe partea de vest.

Valoarea studiului de fezabilitate întocmit a fost de 5 milioane de lei și a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/