Ambrozia este o plantă invazivă cu un polen puternic alergenic, care provoacă o foarte neplăcută rinită alergică sezonieră.
Reacția alergică cauzată de polenul ambroziei (Ambrosia artemisiifolia) are simptome precum strănutul, congestia nazală, secreții nazale, mâncărimi ale nasului și ochilor, ochi roșii și iritați.
Perioada de polenizare a ambroziei începe, de obicei, la mijlocul lunii august și poate dura până la răcirea vremii, în octombrie. Planta poate ajunge până la 1,5 metri înălțime.
Identificarea și gestionarea ambroziei sunt esențiale pentru a reduce impactul asupra sănătății publice.
La Lugoj, amplasamentele infestate cu ambrozie au fost identificate de către Compartimentul de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj.
Zonele în care a fost îndepărtată planta sunt Cartierul Țesători, Splaiul George Coșbuc și Splaiul 1 Decembrie 1918.
În prezent se efectuează lucrări de cosire a ambroziei în Cartierul Ștrand, Cartierul MaPN – str. Timișorii, Cartierul Balta Lată şi zona Timișorii 110.
„Spațiile verzi care nu au fost menționate, vor fi cosite imediat după terminarea zonelor amintite”, transmit reprezentanții Compartimentului de Mediu.