Serviciul Public de Gospodărire Comunală al Orașului Băile Herculane angajează

1000x100 (2) STPT job 1000x200

 

Serviciul Public de Gospodărire Comunală al Orașului Băile Herculane cu sediul în Băile Herculane, Str. M. Eminescu, nr. 10, județul Caraș Severin, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/ 28.10.2022, după cum urmează:

DENUMIREA POSTULUI: șofer II

NUMĂRUL POSTURILOR: 1 post vacant

NIVELUL POSTULUI: funcție de execuție

COMPARTIMENT: Transport Public Local

DURATA TIMPULUI DE LUCRU: 8 ore pe zi; 40 de ore pe săptămână

PERIOADA: nedeterminată

Pentru înscrierea la concurs candidații vor depune un dosar care va conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI CE VA FI ORGANIZAT LA SEDIUL INSTITUȚIEI

1. Publicarea anunțului: 18.04.2023

2. Depunerea dosarelor de participare la concurs la adresa: Serviciul Public de Gospodarire Comunală al Orașului Băile Herculane cu sediul în Băile Herculane, Str. M. Eminescu, nr. 10, județul Caraș Severin, până la data de: 03.05.2023

3. Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs :05.05.2023, ora 10.00

1000x100 (3) 1000x100 (4)

4. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor: 08.05.2023, ora 10.00

5. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor: 08.05.2023, ora 11.00-15.00

6. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor: 09.05.2023, ora 10.00

7. Susţinerea probei scrise: 11.05.2023, ora 10.00

8. Afişarea rezultatului probei scrise: 11.05.2023, ora 16.00

9. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise: 12.05.2023, ora 09.00-12.00

10. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor: 12.05.2023, ora 16.00

11. Susţinerea interviului: 15.05.2023, ora 10.00

12. Comunicarea rezultatelor după susţinerea interviului: 15.05.2023, ora 16.00

13. Depunerea contestaţiilor privind rezultatul interviului: 16.05.2023, ora 09.00-13.00

14. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor: 16.05.2023, ora 15.00

15. Afişarea rezultatului final al concursului: 16.05.2023, ora 16.00

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 02555/60439 , la adresa de e-mail: contabilitate.gospodarie@yahoo.com și pe website: htts://primaria-baileherculane.ro, persoană de contact: Iliescu Veronica, având funcția de inspector de specialitate I.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/