Serviciul de Probațiune Timiș, la ceas de bilanț. Peste 4.000 de persoane condamnate în 2019

Serviciul de Probaţiune Timiş şi-a prezentat astăzi activitatea din anul 2019, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş. Pe lângă reprezentanţii acestui serviciu, la eveniment au fost prezenţi studenţi, elevi, dar şi reprezentanţii instituţiilor cu care Serviciul de Probaţiune Timiş au colaborat pe parcursul anului.

Nu a lipsit prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, reprezentantul IPJ, Ionuţ Lazăr, de la Poliţia Rutieră, dar şi Remus Grosu, reprezentantul Asociaţiei pentru Promovarea Tradiţiilor, Mariana Iridon, psiholog în cadrul Centrului Anidrog Timişoara.

Evenimentul a începutul prin a explica ce înseamnă Serviciul de Probaţiune şi care sunt obiectivele lui.

„Serviciul de Probațiune Timiș este o instituție de executare penală, cu atribuții de supraveghere a executării măsurilor și obligațiilor stabilite de instanțele de judecată prin sentințele penale, pentru persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. De asemenea, Serviciul de Probațiune Timiș supraveghează persoanele liberate condiționat din penitenciar, care au un rest de pedeapsă neexecutat mai mare de 2 ani, până la împlinirea cuantumului pedepsei închisorii, precum și minorii pentru care instanța a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate”, explică Mariana Drăgătoiu, şef serviciu.

S-a discutat despre resursele echipei Serviciului de Probaţiune, despre echipa formată din nu mai puţin de 22 de consilieri, la care se adaugă colaboratori din societate, 25 de studenți de la Asistenţă Socială şi 12 studenţi de la Drept.

Peste 4.000 de persoane condamnate în 2019

În cursul anului 2019, 4.130 de persoane condamnate s-au aflat în supravegherea Serviciului de Probațiune Timiș, dintre care 1.379 reprezintă numărul de persoane condamnate a căror sentință penală a rămas definitivă în cursul anului 2019. Un număr de 750 de persoane au efectuat muncă în folosul comunităţii, totalizând aproximativ 80.000 de ore.

Procesul de reintegrare socială este un aspect căruia Serviciul de Probaţiune Timiş îi oferă o importanţă deosebită. Tocmai din acest punct de vedere au fost implementate o serie de programe: „Stop Gândeşte şi Schimbă”, „One to One”, „My choice”, dar şi programe realizate cu colaboratori din societate.

În cursul anului 2019, pentru 48 de persoane s-a revocat executarea pedepsei în libertate, dispunându-se executarea în penitenciar, din cauza recidivei (22 de persoane) și încălcării măsurilor și obligațiilor (26 de persoane). De aici rezultă o rată de „eșec” a supravegherii de 1,16%.

Concluzia întâlnirii a fost că siguranţa în comunitate nu poate fi sub nicio formă neglijată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/