Serviciu de permanență pentru prevenirea și stingerea incendiilor de pădure în fiecare ocol silvic

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat o serie de măsuri suplimentare pentru prevenirea și stingerea incendiilor în fondul forestier administrat, având în vedere riscurile sporite de producere a acestora, pe fondul caniculei prelungite, a creșterii activității turistice și a intensificării activităților agricole pe terenurile limitrofe fondului forestier.

Astfel, a fost instituit serviciul de permanență la nivelul fiecărui ocol silvic din cadrul Romsilva pentru comunicarea rapidă cu Inspectoratele pentru Situații de Urgență și Gărzile Forestiere, sunt actualizate planurile de alarmare și mobilizare a forțelor de intervenție în caz de incendiu și sunt intensificate acțiunile de patrulare și supraveghere a fondului forestier și a lizierelor pădurilor, în special a zonelor cu risc de producere a incendiilor, precum și a traseelor frecventate de turiști.

publicitate online in ziar Express de Banat

De asemenea, pentru prevenirea extinderii incendiilor limitrofe fondului forestier, sunt întreținute liniile izolatoare, colnicele și șanțurile de minim sanitar. Personalul silvic va intensifica și campania de informare a turiștilor, a angajaților firmelor de exploatare și a deținătorilor de terenuri limitrofe pădurilor, pentru a nu arde resturile vegetale și a nu lăsa focul nesupravegheat.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

În primele șase luni ale acestui an, în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva s-au înregistrat 98 de incendii, care au afectat o suprafață cumulată de 553,8 hectare.

„Menționăm că toate suprafețele administrate de Romsilva care au fost afectate în anii trecuți de incendiile de pădure au fost refăcute prin lucrări de regenerare a pădurilor. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.”, transmit reprezentanții Romsilva.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/