Viceprimarul comunei Dumbrăvița reprezintă USR Timiș pe lista candidaților USR la Parlamentul European. Alegerile interne s-au finalizat luni dimineață.
„30 de ani de la Revoluție și ce avem? Extremiști și partide-sistem? Noi, USR, suntem alternativa reală pentru modernizarea României. Luptăm pentru valorile europene care definesc și Banatul, ca spațiu al toleranței inter-etnice și al prosperității clădite pe muncă cinstită. Vrem o țară ca afară, bazata pe lege și reguli, în care statul ajută, nu te fură și servicii de calitate pentru toți cetățenii. Aceasta este Europa și este visul nostru pentru România, iar pentru a-l împlini avem nevoie de voi.”, a spus Sergiu Grui, viceprimarul Dumbrăviței.
Pe lista făcută publică de președintele USR, Cătălin Drulă, se află și Elena Lasconi, primărița orașului Câmpulung, Dan Barna, vicepreședintele USR, și Vlad Voiculescu – fost ministru al Sănătății.
Lansarea oficială a candidaților USR pentru Parlamentul European va avea loc în 20 octombrie, la Consiliul ALDE Europe, găzduit pentru prima dată la București.