La Dognecea va avea loc, la mijloc de decembrie, cea de-a treia ediție a „Serbărilor iernii”, un eveniment organizat de administrația locală, în parteneriat cu școlile de pe raza comunei și cultele religioase.
Concert de colinde, vin fiert, turtă dulce, dulciuri și preparate culinare locale, cu asta sunt așteptați locuitorii comunei Dognecea, la cea de-a III-a ediție a „Serbărilor iernii”, care va avea loc în 17 decembrie, începând cu ora 14.00, în Parcul 1 Mai.
Concertele și momentele artistice care vor fi prezentate cu acest prilej sunt pregătite de elevii Școlii Gimnaziale din Dognecea și corurile bisericilor ortodoxe, penticostale și baptiste din comună, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei Dognecea, care mai precizează și că invitatul special al evenimentului din 17 decembrie va fi cantautorul român de muzică folk Dinu Olărașu.
Rezultatele simulării Evaluării Naționale 2026 în Timiș arată că aproape o treime dintre elevi nu au reușit să obțină media 5. Nu a fost înregistrată nicio medie de 10....
Raluca Pantea |
30 March 2026
Liberalul Marin Popescu, numit consilier al ministrului Educației
Express de Banat |
30 March 2026
Roxana Bălan |
30 March 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

