Primăria Timișoara este, din nou, bună de plată. O angajată a dat instituția în judecată pentru a obține drepturi bănești de aproape 50.000 de lei. Tribunalul Timiș i-a dat câștig de cauză.
Angajata a cerut Primăriei Timișoara, prin instanță, să îi plătească indemnizația lunară pentru titlul ștințific de doctor din 2019 până în în prezent.
„Admite acţiunea formulată de reclamanta Dăneț Carmen Elena, prin Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timișoara prin Consiliul Local și primarul Municipiului Timișoara, având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pârâţii la acordarea în favoarea reclamantei, începând cu data de 01.01.2019, a indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Obligă pârâţii la calcularea sumelor lunare aferente indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 01.01.2019, indexate cu coeficienţii ratei inflaţiei de la data scadenţei fiecărei sume”, este sentința Tribunalului Timiș.
De asemenea, Primăria Timișoara mai trebuie să achite și cheltuielile de judecată de 3.500 de lei.
Un calcul simplu arată că femeia ar trebui să primească paroximativ 48.000 de lei pentru indemnizațiile neplătite.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile.