Avocatul Cosmin Bolosin a obținut o sentință incredibilă după ce clientul său, un șmecher din Oțelu Roșu, a luat la palme un polițist ce a avut curajul să-i oprească în trafic soția băută. Un alt polițist a scăpat de furia bărbatului doar pentru că a fugit mai tare!
Marian Stoicănescu, zis Bully, a fost judecat, deocamdată în primă instanță, de Judecătoria Caransebeș, care l-a condamnat pentru două infracțiuni de ultraj la o pedeapsă neprivativă de libertate. Pentru ultragierea polițistului Luca Emanuel Blidariu, pe care l-a luat la palme, a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare. Pentru infracțiunea de ultraj săvârșită asupra polițistului Andrei Buda Andrei, care a fost mai norocos și a fugit, instanța i-a aplicat o pedeapsă de şase luni închisoare. În final, Judecătoria Caransebeș a contopit pedepsele stabilite şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de un an şi două luni închisoare. Mai mult, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. În acest interval de timp, Bully e obligat prin aceeași sentință să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Timişoara şi AJOFM Timiş.
Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Luca Emanuel Blidariu suma de 2.000 euro și părţii civile Andrei Buda suma de 1.000 euro, cu titlu de daune morale. Toate celelalte pretenţii civile formulate de polițiștii ultragiați au fost respinse.
„A fost un dosar foarte mediatizat, din punctul meu de vedere un dosar greu, deoarece pe timpul procesului penal inculpatul nu a recunoscut decât parțial săvârșirea faptei. Am mers pe procedura de drept comun, cu administrare de probe, cu mai multe termene de judecată, iar la final i-a fost revocată inclusiv măsura controlului judiciar. E acum un om absolut liber. Pedeapsa este spre limita minimă a ei, temeinică și legală. E obligat la plata de daune morale, 2.000 de euro unui polițist și 1.000 de euro altuia. Din acest punct de vedere vom reflecta dacă vom ataca sau nu cu apel. Procurorul de caz a cerut pentru clientul meu o pedeapsă cu executare în regim de detenție, ceea ce mie mi s-ar fi părut o pedeapsă aberantă, lipsită de orice temei judiciar”, a comentat avocatul Cosmin Bolosin.
Faptele pentru care Bully a fost condamnat s-au petrecut în dimineața zilei de 7 iunie 2020, în zona Gura Jgheabului din Oțelu Roșu. Pentru că i-au oprit soția în trafic, având informații că aceasta consumase alcool, cei doi oameni ai legii au avut de-a face cu bărbatul furios. Polițistul Blidariu a încasat vreo două palme pentru „obrăznicia” sa, iar Buda a fugit suficient de tare pentru a fi ajuns din urmă de inculpat. Dar, potrivit propriilor declarații, probabil că tremură și acum de frică!
CITEȘTE ȘI: