Sens giratoriu la Dudeștii Noi, pentru reducerea accidentelor. CJ Timiș are alte 9 în execuție

sens giratoriu 2

CJ Timiș a predat, joi, amplasamentul constructorului pentru amenajarea unei intersecții pe DJ692A cu DC46 din Dudeștii Noi. Administrația are alte 19 girații în proiectare. 

Lucrările efective încep luni, în 3 aprilie, și sunt estimate să dureze cel mult jumătate de an. Valoarea investiției se ridică la 1,5 milioane de lei, bani din bugetul CJT.

„Prin sistematizarea acestor intersecții dorim să creștem gradul de siguranță al participanților la trafic, să rezolvăm și problemele de conectivitate și de mobilitate pe care diferitele zone le au pentru că vom face și stații de autobuz sau vom rezolva elementele ce țin de canalizarea pluvială sau de utilitățile traversate de aceste drumuri. A durat așa de mult până la începerea lucrărilor pentru că avizul de la monumente istorice a venit cel mai târziu, fiind o lucrare în proximitatea bisericii. Constructorul va asigura toate cele necesare astfel încât circulația să nu fie blocată, la fel ca atunci când a realizat sensul giratoriu de la intersecția cu DN6, nu s-a întrerupt circulația. Se va circula poate un pic mai greoi.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș, la fața locului.

sens giratoriu 1

Potrivit lui Alin Nica, 9 din sensurile giratorii gândite de administrația județeană sunt deja executate. Este vorba, spre exemplu, despre girațiile de pe drumul județean Timișoara-Moșnița Nouă, Tomnatic, fie cel de pe drumul județean de la aeroport. Alte 9 sensuri sunt în execuție, în diferite stadii.

sens giratoriu

„Alte 19 sensuri giratorii sunt în proiectare în diverse stadii, în momentul de față. Amintesc aici sensurile giratorii de pe drumul județean către Giroc, pe care le vom da în lucru chiar anul acesta. Până când vom finaliza sensurile giratorii definitive, vom avea patru astfel de intersecții regularizate, dar temporar, cu elemente temporare de dirijare a traficului. În același timp, mai avem în vedere anul acesta să amenajăm și s-a dat deja girul constructorului pentru a începe lucrările la Birda, pe DN 68B, la intersecția cu DJ 595C. Un alt sens giratoriu care a fost aprobat de consiliul județean, aflat acum în faza de proiectare, este sensul de la Sânandrei, acest DJ 692A se intersectează în dreptul localității Sânandrei cu DN 69 Timișoara-Arad.”, a explicat Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/