Senatorul Marcel Vela anunță pedepse mai aspre pentru deținătorii de câini periculoși!

staffordshire amstaff dog holded by collar
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Proiectul de lege care a trecut recent de Senat prevede amenzi mult mai mari pentru deținătorii de câini agresivi și periculoși. Senatorul Marcel Vela consideră că astfel se va reduce riscul ca oamenii să fie atacați pe stradă sau în parcuri.

Proiectul de lege care modifică amenzile prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 55 din 30 aprilie 2002 a trecut recent de Senat. Amenzile pentru deținătorii de câini periculoși vor crește serios. În această categorie intră câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor, precum și câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.

Astfel, neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui, dacă fapta s-a soldat cu rănirea sau cu uciderea unui animal domestic și neanunțarea la poliție a pierderii sau a decesului câinilor de către proprietar sau de către persoana care îi are în pază, în termen de 48 de ore de la constatare, se va pedepsi cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei (față de intervalul 100 – 500 de lei cât era până acum).

Proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoși trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să aibă vârsta minimă de 18 ani;
b) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
c) să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei.

De asemenea, au obligația să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, iar o copie trebuie depusă la poliție. Tot la poliție trebuie să fie depusă și o declarație pe proprie răspundere cuprinzând numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip și efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor. Totodată, proprietarul trebuie să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe gardul imobilului respectiv avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm.

Dresajul și antrenamentul câinilor sunt permise numai în centre speciale sau în alte locuri autorizate, stabilite prin hotărâre de către consiliul local.

1000x100 (4)

De asemenea, este interzisă reproducția, iar animalele trebuie sterilizate.

Cine nu respectă prevederile menționate mai sus riscă amendă între 1.000 și 1.500 de lei (față de 500 – 1.500 de lei cât era până la noua modificare).

O amendă și mai mare vor primi cei care plimbă câinii fără botniță și fără zgardă și lesă sau ham, precum și cei care îi abandonează. În aceste cazuri, sancțiunea va fi cuprinsă între 3.000 și 5.000 de lei (față de 1.500 – 3.000).

„Proiectul de lege îmbunătățește modul de sancționare pentru cei care nu respectă declararea și condițiile de deținere pentru câinii periculoși și agresivi. În același timp, reglementează și îmbunătățește modul de verificare al Poliției Animalelor și al Poliției Locale cu privire la nerespectarea acestor condiții, reducând astfel cazurile în care câinii agresivi fără lesă sau fără botniță atacă minori, cetățeni sau chiar alte animale mai mici. Pentru că de multe ori ați observat în spații publice, în locuri comune, în căi de acces, alei mulți deținători de acest fel de animale, din ignoranță sau din necunoaștere a legii, nu respectă condițiile legale pentru a întreține și a avea în posesie asemenea câini agresivi și periculoși. Această lege este un pas important pentru normalizarea relației între proprietarii de animale și animale, dar și între noi înșine, oferind respect unii altora, indiferent dacă avem sau nu un animal.”, a declarat senatorul Marcel Vela în plenul ședinței, parlamentarul cărășean fiind, de altfel, cel care a pus bazele Poliției Animalelor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/