44 de locuințe vor fi construite în zona veche a orașului, de către o asociere de firme. Contractul pentru execuția lucrării a fost semnat luni, 4 iulie.
Primăria Reșița a semnat contractul de execuție pentru lucrările cuprinse în cadrul proiectului: „Extinderea stocului locativ public pentru construcții de locuințe sociale în Zona Urbană Funcțională nr. 4 – Cartier Stavila și Marginea pentru populația din zonele urbane marginalizate”.
Concret, este vorba despre construirea a două blocuri cu un total de 44 de locuințe în nordul cartierelor Stavila și Marginea, destinate categoriilor sociale dezavantajate.
Proiectul pentru realizarea obiectivelor a fost cuprins la finanţare începând cu anul 2021 în cadrul Programului de construcții de locuințe sociale, conform legii nr. 114/1996, ce are ca scop construirea de locuințe sociale – locuințe cu chirie subvenționată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existență nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
Investiția va fi realizată de asocierea de firme CRISTICONS S.R.L. – Electro Eurostar SRL – CALOR GRUP S.R.L. Valoarea totală a lucrărilor contractate (care includ asigurarea reţelelor tehnico-edilitare şi amenajarea spaţiului exterior) este de 12.691.523,84 lei la care se adaugă TVA în valoare de 2.411.389,53 lei.
Unitățile locative vor fi deservite de spații de depozitare a deșeurilor, de alei pietonale bine dimensionate, iluminate corespunzător, iar împrejurimile blocurilor vor fi prevăzute cu spații verzi pentru petrecerea timpului liber, astfel încât să se încurajeze socializarea și colaborarea în cadrul comunității. Se propune și o alee pe malul râului Bârzava care servește ca loc de promenadă și valorifică spațiul natural din proximitate, precizează reprezentanții Primăriei Reșița.
Terenul pe care se propune investiția se află în intravilanul municipiului Reșița, în afara zonei de protecție a monumentelor istorice, poziționându-se în nordul cartierelor Stavila și Marginea, în fosta zonă industrială a orașului. Terenurile sunt în proprietate publică și sunt amplasate pe malul stâng al râului Bârzava (Fierul Vechi și Șamota), la aproximativ 4 km de Centrul Civic. Accesul pe terenuri se poate face din Strada Zimbrului, intersecție cu Strada Digului, dar și din Strada Văliugului – intersecție cu DJ 582 A.
Regimul de înălțime a blocurilor este de P+2 etaje + 3 parțial. La parter, etaj 1 și la etajul 2 au fost compartimentate câte 6 apartamente a câte 2 camere, iar la etaj 3 au fost proiectate 4 apartamente cu 2 și 3 camere. Fiecare bloc va fi prevăzut cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
Extinderea stocului locativ public pentru construcții de locuințe sociale în Zona Urbană Funcțională nr. 4 – Cartier Stavila şi Marginea pentru populația din zonele urbane marginalizate, Municipiul Reșița este un proiect finanțat din bugetul de stat – Programul de construire de locuințe sociale conform Legii 114/1996 și din bugetul local.