Administrația condusă de liberalul Cosmin Belci continuă implementarea proiectelor de dezvoltare și modernizare a comunei de la poalele Muntelui Mic.
În prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației, Adrian Ioan Veştea, și a secretarului de stat Daniel Surdu, primarul din Turnu Ruieni, Cosmin Belci, a semnat, astăzi, la București, contractul de finanțare pentru o investiție mult așteptată de locuitorii satelor Zlagna și Borlova.
Este vorba despre proiectul „Înființare sistem de canalizare și stație de epurare în localitatea Zlagna și extindere rețele sat Borlova”. Valoarea contractului depășește 7,3 milioane de lei, iar investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național „Anghel Saligny”.
„Mă bucur pentru aprobarea acestui nou proiect pentru comuna noastră și mulțumesc pentru sprijin și consultanță colegului nostru din Caraș-Severin, Daniel Surdu, cel care a rămas devotat bănățenilor din postura sa de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul Cosmin Belci.