Șefa DSP Timiș recunoaște: „Suntem depășiți de situație din cauza unor orgolii mărunte”

untitled design set 970x90 px

Scrisoare interesantă transmisă astăzi de noul șef al Direcției de Sănătate Publică Timiș. Mariana Rădulescu face un apel la responsabilitate instituționalizată, la solidaritate și toleranță în plină pandemie de coronavirus și recunoaște că instituțiile statului sunt depășite de situație.

În documentul transmis presei, directorul DSP Timiș vorbește despre necunoscutul cu care ne confruntăm în această perioadă și din care nu se știe când vom ieși. Spune că toleranta, solidaritatea, empatia, umanitatea și responsabilitatea publică trebuie să primeze pentru că în joc sunt viețile oamenilor. „Nu doar la nivel declarativ, ca să dăm bine la cameră sau la poza de grup, ci și faptic! Și acest lucru se poate face doar prin comunicare rapidă și prin asumarea răspunderii, nu prin pasarea responsabilităților sau prin supraîncărcarea unor instituții publice care, și așa, sunt în pragul colapsului din lipsa de personal, de pârghii legislative etc. Fiecare minut de întârziere, cu atât mai mult în plină pandemie, se numără în vieți omenești, lucru absolut de neacceptat, atât pentru mine cât și pentru colegii mei!”, spune Mariana Rădulescu.

Directorul DSP Timiș recunoaște că situația a fost scăpată de sub control mai ales din cauza faptului că sunt pasate responsabilități. Vorbește despre modul în care, chiar și în caz de pandemie, politicul ghidează și spune că orice calcul electoral trebuie scos din acest context care îi privește în primul rând pe oameni.

„Indiferent câte comisii sau comitete de criză am înființa, indiferent câte ore prețioase am pierde în discuții sterile și în ședințe interminabile, indiferent cu câte scenarii am lucra, trebuie să recunoaștem, dacă mai avem un dram de demnitate și respect față de cei cărora trebuie să le asigurăm liniștea și supraviețuirea, ca suntem depășiți de situație! Și nu suntem depășiți din cauza faptului ca nu avem profesioniști în domenii vitale de activitate, ci din cauza unor orgolii mărunte, din pricina faptului că pasăm responsabilități de la unul la celălalt si că, incredibil, ne este teama sa ne asumam decizii logice și firești, care ar putea salva vieți omenești! Mai grav este faptul că ne este teamă să vorbim și să spunem ce gândim, pentru ca totul se desfășoară într-o notă politică și beneficiul capitalului electoral, un adevăr pe care unii ar trebui să și-l asume și să-l clameze cu voce tare. Cred cu tărie că binele comun și sănătatea publică a comunității pe care o reprezentăm și din care facem parte, ar trebui sa primeze, în fața oricărui calcul electoral mizerabil, cinic și lipsit de sens, cu atât mai mult în aceste momente complicate”, a transmis Mariana Rădulescu.

publicitate ziar expresb 1000x100

Mariana Rădulescu spune că nu există suficient personal în instituția pe care o conduce, dar laudă eforturile pe care angajații le-au depus în toată această perioadă. Șefa DSP le dă asigurări bănățenilor că se face „tot ce este omenește pentru a limita efectele îmbolnăvirilor de COVID-19”. Asta, cu toate că personalul este insuficient și oamenii muncesc cel puțin 14 ore pe zi.

„Nu ne-am plâns niciodată și nici nu am pasat responsabilități. Din contra, ne-am asumat toate sarcinile profesionale și le-am dus la îndeplinire, în timpi reali, așa cum am știut mai bine, în folosul comunității și al beneficiarilor noștri. Vă rog pe toți să înțelegeți că și noi, cei de la DSP Timiș, suntem oameni. Nu suntem roboți! Nu le putem duce pe toate, nu putem fi responsabili pentru toate neajunsurile unui sistem public și nici nu vom accepta sa fim vinovații de serviciu sau ciuca tuturor bătăilor! DSP Timiș este o instituție importantă a statului român, cu atât mai mult în această perioadă. Cred cu tărie, așa cum am spus-o încă de la început, că doar împreună, asumându-ne deciziile și muncind cot la cot, fiecare pe palierul sau, putem trece cu bine peste această pandemie de Covid-19. Până când lucrurile se vor liniștii, doresc sa le mulțumesc colegilor mei de la DSP Timiș pentru tot efortul supraomenesc de care au dat dovadă, până în aceste momente și, nu în ultimul rând, pentru profesionalism și sacrificiu! Adevărați eroi, fără nicio exagerare! Sunt mândră de voi! Sentimentele mele de respect, recunoștința și colegialitate merg și către toți managerii de spitale si șefii de secții clinice din județul Timiș care au înțeles și s-au implicat, fără rezerve, în realizarea Planului Alb, menit să combată efectele pandemiei. O adevărată echipă, un monobloc, un interes comun! Totodată, gândurile mele bune merg și către cadrele medicale, medici de familie și doctori de pe secțiile clinice, care au înțeles bine situația actuală, au gestionat neajunsurile și care, oră de oră, luptă alături de angajații DSP Timiș să țină lucrurile sub control și să limiteze, cât mai mult, pierderile de vieți omenești. Aveți toată recunoștința și inima mea!”, a încheiat Mariana Rădulescu.

Potrivit unor surse, ar exista clinciuri între Mariana Rădulescu și Liliana Oneț, prefectul județului Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/