La începutul săptămânii viitoare a fost programată ședința extraordinară de consiliu în care va fi votat bugetul local pe anul 2023 al Lugojului, care se apropie de un miliard de lei.
Luni, 20 februarie, de la ora 12, la Primăria Municipiului Lugoj va avea loc o nouă ședință extraordinară de consiliu, consacrată, în principal, votării bugetului local pe anul 2023. Acesta este, de altfel, și primul punct de pe ordinea de zi. În cadrul reuniunii aleșilor locali, vor mai fi supuse la vot: modificarea HCL 222 privind regulamentul de acordare a tichetelor sociale, în vederea achiziționării de mese calde; aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare, pe anul 2023, datorată de beneficiarii și/sau susținătorii legali ai acestora, pentru regimul rezidențial în cadrul Complexului Rezidențial pentru Seniori „Sf. Nicolae” și aprobarea costului de întreținerea persoanele vârstnice, la domiciliu. De asemenea, consilierii sunt chemați să aprobe schimbarea statutului unor terenuri aparținând domeniului public sau privat al municipiului Lugoj.
În ce privește bugetul local, primarul interimar Bogdan Ștefan Blidariu a precizat: „Valoarea totală a sumelor prevăzute în bugetul local este de 923.344.840 lei, din care la secțiunea de funcționare, 116.666.300 lei, iar la secțiunea de dezvoltare, 806.678.540 lei. Bugetul municipiului Lugoj pe anul 2023 este cel mai mare buget din istoria orașului nostru și cuprinde fonduri nerambursabile în valoare de peste 735 milioane lei”.
Din excedentul anului 2022,în valoare de 85.050.230 lei, suma ce va fi alocată pentru finanțarea de cheltuieli la secțiunea de dezvoltare va fi de 80.348.550 lei. Bugetul instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții de la bugetul local va fi de 103.451.450 lei, dintre care 67.482.550 lei la secțiunea de funcționare și 35.968.900 lei, la secțiunea de dezvoltare.
Proiectul a fost pus în dezbatere publică, desfășurată în data de 7 februarie 2023.