Locuitorii comunei Mehadia primesc apă la program. Măsura este cauzată de seceta care a pus stăpânire pe județ, de mai multe săptămâni.
Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au determinat autoritățile din comuna Mehadia să adopte măsuri urgente pentru gestionarea resurselor de apă. Primarul Grigore Bardac a anunțat implementarea unui program temporar de furnizare a apei potabile către gospodării.
Așadar, zilnic, apa va fi furnizată către gospodării doar în două intervale orare: dimineața – între 05.00 și 11.00, și seara, între 17.00 – 23.00. În restul timpului, mai exact în intervalele 23.00 – 05. 00 (pe timpul nopții) și 11.00 – 17.00, distribuirea apei va fi oprită în vederea acumulării în bazinele de colectare.
„Recurgem la această măsură până când condițiile meteo vor fi favorabile și vom avea parte și de precipitații. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar în aceste momente trebuie să dăm dovadă de spirit civic, să consumăm doar cât avem nevoie, să nu udăm grădinile, să facem economie pentru ca toate gospodăriile să beneficieze de apă în timpul programului menționat”, spune primarul comunei Mehadia.