Sebastian Telbis, medicul prins cu şpăgi record pe plan național şi mondial, este deja liber!

Prima sa zi de libertate, după ce a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Timişoara, şi-a petrecut-o la Tribunalul Caraş-Severin, unde a avut trei procese!

 

Medicul Sebastian Telbis a reuşit să şocheze ieri asistenţa de la Tribunalul Caraş-Severin când a fost văzut în libertate, pe holurile instanţei. Acesta fusese condamnat pentru luare de mită de către Tribunalul Arad, însă Judecătoria Timişoara a decis eliberarea condiţionată a medicului care a fost prins cu cele mai multe acte materiale de luare de mită din istoria medicinii de pe la noi.

gif card de energie dacus 1000x100

La Tribunalul Caraş-Severin avea două procese de revizuire a condamnării pentru luare de mită, una deschisă doar de doctor, iar alta deschisă de toată familia Telbis. Tot ieri s-a judecat însă și fondul dosarului în care este trimis în judecată pentru infracţiunea de spălare de bani reţinută în urma deciziei de confiscare extinsă a averii. Ambele procese de revizuire au debutat cu amânare, pentru a-i permite proaspătului ieşit din închisoare revizuent să-şi angajeze apărare calificată.

Condamnat pe 6 noiembrie 2014 de către Tribunalul Arad la trei ani de închisoare pentru 291 de acte materiale de luare de mită, Sebastian Telbis a cerut la începutul acestui an Judecătoriei Timişoara să-i aprobe liberarea condiţionată, instanţa cu pricina hotărând: „admiterea cererii de liberare condiţionată a petentului TELBIS SEBASTIAN, aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 42/2015emis de Tribunalul Caraş Severin, în temeiul sentinţei penale nr. 33/2015”. Ministerul Public a contestat sentinţa la Tribunalul Timiş care, pe 30 martie, a respins contestaţia Parchetului şi a dispus definitiv liberarea condiţionată a celui mai mare medic şpăgar dovedit.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/