Seară vieneză sub cerul Bocșei. Cariera de piatră, transformată într-o scenă spectaculoasă

spectacol cariera de piatra bocsa

Muzica, baletul și un show de lumini au transformat, vineri-seară, cariera de la Bocșa într-o sală de concert în aer liber.

Cariera de piatră din Bocșa a devenit aseară spațiu cultural, găzduind o nouă ediție a concertului de muzică vieneză, care a îmbinat muzica clasică, momentele de balet și efectele vizuale, într-un spectacol urmărit de sute de persoane.

Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Bocșa, a transformat un spațiu industrial într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber, aducând eleganța vieneză în mijlocul naturii.

Seara a debutat cu Orchestra Art Kammerorchester din Timișoara, sub bagheta dirijorului și coordonatorului muzical Ovidiu Rusu, care a condus un program alcătuit din lucrări semnate de mari compozitori ai repertoriului vienez și clasic: Franz Lehár, Johann Strauss, Eduard Strauss, Emmerich Kálmán, Émile Waldteufel și Gioachino Rossini.

Momentele muzicale au fost completate de interpretările sopranei Diana Zaharia și ale baritonului Darius Gruiță, care au fost primite cu aplauze îndelungate de public, iar secvențele de balet, susținute de Alina Mihai și Flavius Popa, au adăugat rafinament vizual spectacolului, integrându-se în atmosfera elegantă a serii.

Finalul evenimentului a adus un contrast spectaculos: un show de lasere, care a luminat pereții de piatră ai carierei, transformând întregul spațiu într-un joc spectaculos de culori și efecte vizuale.

balerini spectacol bocsa

spectacol cariera piata 2

spectacol bocsa 3

joc laser bocsa

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/