În pragul sărbătorilor de iarnă, stațiunea Băile Herculane se pregătește să găzduiască un eveniment cultural de excepție.
Pe 21 decembrie 2025, începând cu ora 18:00, Sala de Evenimente Casino by Sungarden va deveni spațiul unei întâlniri de suflet, sub semnul credinței și al tradiției românești. Intrarea este liberă.
Evenimentul, intitulat „Colinde de Crăciun – un dar pentru sufletul comunității”, promite o experiență încărcată de emoție. Protagoniștii serii vor fi membrii Coralei CONTRAST, sub bagheta dirijorului Vasile Bădescu, acompaniați de pianista Angela Balici. Aceștia vor oferi publicului o incursiune în frumusețea autentică a colindelor, cântate cu „profund respect pentru tradiția românească”.
Organizată de Protopopiatul Băile Herculane, cu sprijinul partenerilor locali, manifestarea beneficiază de susținerea Primăriei, care pune accent pe unitatea comunității: „Primăria Băile Herculane susține și promovează evenimentele care aduc oamenii mai aproape, care pun în valoare patrimoniul cultural, spiritual și identitatea locală a stațiunii noastre”, se arată în mesajul instituției.
Dincolo de spectacolul muzical, seara este concepută ca un moment de reflecție și comuniune socială. Organizatorii îi invită pe toți locuitorii și turiștii să participe la acest moment în care „colindul devine rugăciune, iar muzica, punte între suflete”.
Este o ocazie rară de a ne pregăti inimile pentru Nașterea Domnului, reamintindu-ne că „prin muzică, credință și comunitate, ne regăsim unii pe alții și ne reamintim ce bine ne simțim împreună”.
