Demersuri urgentate pentru blocul explodat

banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Din lipsa unor fonduri în bugetul local al Reșiței pentru situații neprevăzute, cum a fost explozia din blocul de pe Aleea Gugu, autoritățile locale trebuie să colaboreze în vederea obținerii fondurilor necesare reconstrucției.

Primăria Reșița a trimis o adresă către Instituția Prefectului Caraș-Severin și Consiliul Județean prin care solicită sprijinul acestor două instituții pentru alocarea unor sume din Fondul de Intervenție aflat la dispoziția Guvernului. Autoritățile locale vor iniția o Hotărâre de Guvern pentru a obține fondurile necesare pentru refacerea etajelor din bloc distruse de explozie.

În adresă se menţionează că, în prezent, nouă dintre familiile afectate sunt cazate la Hotelul Sportivilor, iar celelalte 11 familii locuiesc provizoriu la rude, toate apartamentele din scara respectivă fiind proprietatea privată a locatarilor”, declară Ildiko Szendrei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

Se pare că sumele necesare proiectării și reconstrucției propriu-zise a blocului ajung la 252.340 de euro, adică peste un milion de lei.

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/