Se taie ilegal pădurile! Bilanțul Gărzii Forestiere Timișoara

lemn garda forestiera

Se taie în continuare, ilegal, copacii din Banat. O arată cifrele Gărzii Forestiere Timișoara, care a publicat bilanțul controalelor din primele 6 luni ale anului 2023.  

Inspectorii forestieri au făcut peste 650 de controale, în perioada ianuarie – iunie 2023. Au descoperit că au fost tăiați din pădurile din vestul țării 844 de metri cubi. Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproape 380.000 de lei.

În cadrul verificărilor, s-au dat amenzi de 500.000 de lei și s-au confiscat 1.000 de metri cubi de lemne.

„Au fost emise un număr de 8 avize pentru o suprafață de 6546,22 ha, către beneficiarii schemei de ajutor <<Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor>> – măsura 15.1, a cărăr amenajamente silvice s-au reînnoit, în vederea asigurării continuității angajamentului. Au fost emise un număr de 12 decizii de depășire a posibilității ca urmare a apariției produselor accidentale, respectiv 8 Avize de modificare a amenajamentelor silvice ce s-au datorat apariției factorilor destabilizatori”, a transmis Garda Forestieră Timișoara.

Autoritățile prezintă și rezultatele programului de împădurire finanțat prin PNRR. Au fost validate 75 de amplasamente și au fost emise avize de principiu pentru proiectare tehnică pentru suprafața de 704,69 hectare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/