Se schimbă organigrama la Poliția Locală Timișoara. Din cauza gunoiului din oraș!

Rampele clandestine de gunoi continuă să fie o problemă importantă pentru municipiul Timișoara, chiar dacă din primăvară Primăria a intrat în normalitate și are un contract cu un operator de salubrizare. Pentru a elimina definitiv problema supărătoare, autoritățile vor suplimenta numărul de polițiști locali a căror menire va fi să dea amenzi celor pe care îi prind în flagrant că aruncă gunoiul pe stradă. 

Problema e că la Direcția Poliția Locală Timișoara nu se mai pot face alte angajări, astfel că s-a ajuns la subterfugiul modificării organigramei, printr-un proiect de HCL, aprobat de aleșii locali în plenul de luni. Practic, 15 posturi de personal angajat pentru pază vor fi transformate în posturi de polițiști locali. Interesant este că în expunerea de motive necesitatea se explică cu referire la siguranța în școli: „În vederea creșterii eficienței activității de menținere a ordinii publice, a creșterii gradului de reacție în prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional pe raza de competență și la solicitarea comunității locale se impune creșterea numărului de polițiști locali din cadrul instituției pentru asigurarea unui climat de siguranță al cetățenilor la nivelul municipiului Timișoara, îndeosebi a siguranței în școli și în imediata apropiere a unităților de învățământ, cu încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit conform O.U.G. nr. 63/2010”.

De fapt, în plen, Nicolae Robu a explicat că nevoia este pentru a amenda timișorenii care aruncă gunoiul la rampe clandestine. „Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru Poliția Locală. Nu mai putem angaja în plus, dar putem transforma posturi de bază în posturi de polițiști locali. Domnul Cojan mi-a făcut o prezentare cu zece astfel de posturi. I-am cerut să mai analizeze dacă nu se poate mai mult și mi-a spus că încă cinci posturi se mai pot transforma. Avem nevoie de polițiști în civil și uniforme în zonele unde sunt depunerile ilegale de gunoaie”, a precizat primarul Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Recent, operatorul Retim, responsabil cu ridicarea gunoiul menajer și societate la care și autoritățile locale timișorene fac parte din acționariat, a amenajat puncte în oraș pentru deșeurile rezultate din munca în construcții, mobilă sau deșeuri vegetale, precum și puncte unde se pot duce electrocasnicele vechi. Primăria va semna un contract cu un al treilea operator, pe lângă cel cu Retim și Brantner, pentru a scăpa de rampele de gunoi. „Nu cred că există oraș în România care să cheltuiască atât de mult cum cheltuim noi pentru colectarea de gunoaie”, a mai precizat Robu în plen.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/