Se reîntorc turiștii străini în Timiș. Sunt interesați de experiențe wow, acțiuni la care să poată participa activ

banat brunch

Comunele izolate ale județului, lacul Surduc, bisericile de lemn din Țara Făgetului. Sunt printre locurile favorite pentru turiștii care ajung în vestul țării. Se reîntorc, după anii pandemiei, și străinii pasionați de viața satului și de bucătăria tradițională a zonei.  

Dacă turiștii tradiționali voiau să bifeze cât mai multe locuri vizitate, cei de acum vor mai mult: să învețe prin experiență. Înainte de pandemie, erau două tipuri de turiști care ajungeau în Centrul Multifuncțional de la Bastionul Maria Theresia: cei care își planificau în cele mai mici detalii traseul călătoriei pe care urmează să o facă și cei care dimpotrivă, se lasă purtați de drum, ne spune Ruxandra Adam, șefa Biroului pentru dezvoltare a turismului și evenimente din cadrul CJT.

„Sunt cei care se pregătesc temeinic înainte să plece de acasă, fac o documentare foarte bună și știu precis care sunt cele mai importante locuri pe care vor să le vadă, iar a doua categorie – turiștii care profitau de prețurile foarte scăzute ale biletelor de avion, veneau în Timișoara, intrau în centru și ne întrebau ce să facă o zi – două în Timișoara. (…) A fost un flux destul de sinusoidal în ultimii ani. Anul 2019 a fost un vârf pentru activitatea noastră, predominant din afara țării. În anii pandemiei în schimb au predominat turiștii români. S-a călătorit foarte mult în interiorul țării, dar nu aș spune că a fost neapărat un lucru rău. Am putut să le arătăm că ne putem bucura de lucruri frumoase și în țara noastră, și în județul nostru. Acum, de când au început din nou să se înmulțească numărul zborurilor din afară și să se diversifice locurile din care poți ajunge în Timiș, din nou ne ducem spre zona asta a turiștilor străini care vin cu avionul.”, a declarat Ruxandra Adam.

Ce vor să vadă turiștii în județ? În Timișoara, spre exemplu, pot admira arhitectura, se pot bucura de programul cultural și artistic variat și se pot delecta la restaurantele din oraș – fie cele cu specific fine dining, fie cele influențate de multiculturalitatea din zonă. Primăvara merită vizitate și parcurile din oraș sau malurile canalului Bega.

Cei care au mai mult timp la dispoziție și vor să călătorească în județ caută locurile care le oferă o experiență, o stare aparte. Iar printre cele mai căutate sunt brunch-urile. De altfel, startul Banat Brunch se dă anul acesta în 30 aprilie, la Coșteiul de Sus. Meniul complet poate fi consultat aici, iar info se pot găsi și pe aplicația gratuită #DiscoverTimiș

„Brunch-urile scot la lumină și promovează foarte bine localități izolate din județ, în cadrul cărora producătorii locali reușesc să adune public din județ, de până la București ne vin vizitatori și din afara țării care vin să guste exact specificul tradițional al locului.”, a mai spus Ruxandra Adam.

banat brunch3

Populară este zona de est a județului. „Este cunoscută ca Țara pădurilor de fag sau Țara Făgetului – zona bisericilor de lemn. Și acolo găsim destul de multe oportunități de a experimenta lucruri, cum e concertul de la Peștera Românești care se ține an de an și e căutat de fiecare dată de turiști. Zona lacului Surduc s-a dezvoltat foarte mult. Dincolo de faptul că poți să stai la plajă, să faci o baie, ai posibilitatea să mergi cu caiacul sau cu catamaranul, așa că sunt foarte multe lucruri pe care le poți face mai mult decât simplul fapt de a admira un simplu obiectiv turistic.”, a mai explicat Ruxandra Adam.

mic dejun la margina 2

Pistele de biciclete și Muzeul Satului din Timișoara mai sunt locuri pe care ghizii de aici le recomandă spre vizitare. De altfel, în următoarele 10 zile, la Muzeul Satului se desfășoară Parcul Primăverii. Programul acestuia și evenimentele organizate pot fi consultate aici.

Foto: turismtimis.ro, Facebook/Mic Dejun la Margina

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/