Se reface digul de pe Bega, afectat de inundații

Lucrari de refacere a digurilor pe raul Bega

În urma inundațiilor de la finalul iernii, digul de pe râul Bega a fost afectat grav, așa că este nevoie de lucrări de refacere.

Apele Române Banat au lansat o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor și oferă peste 3 milioane de lei, bani decontați din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

Refacerea digului de apărare este necesară pe sectorul Leucușești -Răchita.

„În urma precipitațiilor căzute în perioada 25 – 27.02.2023, care au fost de 60 – 70 l/mp pe tot bazinul superior al râului Bega, precum și pe fondul unui sol umed în urma topirii zăpezii în zilele anterioare datei de 25.02.2023, s-au înregistrat creșter ide debit pe Bega și afluenți, depășindu-se cotele de apărare. (…) Aceste creșteri au provocat probleme la infrastructura de apărare îndeosebi coroziuni de mal care afectează corpul digului, care în anumite cazuri au mers până la distrugerea completă a digului”, se arată în documentele ce însoțesc licitația.

Vor avea loc intervenții și pe râul afluent Lanca Birda. Aici vor avea loc completări de terasamente și recalibrarea digului.

„Necesitatea lucrărilor de completări terasamente reiese în urma deteriorării banchetei din cauza circulației extensive, în mod deosebit în perioada intervenției la ape mari la punctele critice mal stâng km 3+310 și mal stâng km 3+380, dar și din dorința refacerii nivelului de gardă (aprox. 15 cm) la nivelul coronamentului”, aflăm din caietul de sarcini.

Firmele pot depune oferte până în 6 septembrie. După semnarea contractului, lucrările trebuie finalizate în 3 luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/